O platformă cu trei muncitori s-a prăbușit la Suceava. A alunecat macaraua de pe bordură

×
Codul embed a fost copiat

Doi muncitori care instalau decorațiuni pentru sărbătorile de iarnă au fost răniți miercuri seară la Suceava, după ce auto-platforma pe care lucrau a căzut.

Incidentul a avut loc în apropierea Spitalului Județean din Suceava. Din informațiile adunate de la martori, anchetatorii au aflat că autoplatforma s-a prăbușit de la o înălțime de aproximativ trei metri, cu cei doi oameni care se aflau pe ea.

În cădere, cabina a avariat un autovehicul care se afla pe bulevardul principal al Sucevei. La locul accidentului au ajuns pompierii cu un echipaj de descarcerare, dar și două ambulanțe.

Cei doi muncitori au suferit traumatisme în zona capului și a membrelor și au fost transportați la spital pentru investigații amănunțite.

Oamenii legii încearcă să stabilească dacă e vorba despre un accident rutier sau despre manevrarea greșită a autospecialei.

Citește și
Imagini șocante în Caransebeș. Câine legat pe platforma unei camionete
Imagini revoltătoare în Caransebeș. Câine legat pe platforma unei camionete
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Polițist: „A căzut unul aici și unul acolo. De aici a alunecat platforma.”

Reporter: Spune-ne și nouă, ce s-a întâmplat?

Polițist: „Nu am văzut decât că a alunecat macaraua de pe bordură.”

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Probleme cu platforma de vaccinare: Stăm ca proștii. Mai stăm o jumătate de oră, dacă nu merge, plecăm
Probleme cu platforma de vaccinare: Stăm ca proștii. Mai stăm o jumătate de oră, dacă nu merge, plecăm

Mai bine mai târziu decât niciodată peste 100.000 de români au primit un ser anti-Covid numai în acest sfârșit de săptămână. Duminică, însă, mulți și-au pierdut răbdarea.

Imagini revoltătoare în Caransebeș. Câine legat pe platforma unei camionete
Imagini revoltătoare în Caransebeș. Câine legat pe platforma unei camionete

Imagini revoltătoare au fost surprinse în Caransebeș. Viața unui cățel a fost pusă în pericol după ce un individ l-a legat pe platforma unei maşini de transportat autovehicole, fără să-i pese că, în orice moment, câinele putea să ajungă sub roți.

Momentul șocant în care un tren izbește din plin o platformă cu două mașini, blocată pe șine
Momentul șocant în care un tren izbește din plin o platformă cu două mașini, blocată pe șine

În Oklahoma un tren a izbit violent o platformă pe care se aflau două mașini oprită, chiar pe șine.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.