O platformă a faptelor bune care susține cazurile sociale s-a lansat în România. Fundația susține tinerii până în 18 ani

×
Codul embed a fost copiat

O platformă a faptelor bune care susține cazurile sociale, medicale și educaționale fară să perceapă niciun fel comision din sumele donate s-a lansat și în România.

Face parte din grupul "Premier Energy" și este a treia de acest fel după cele deschise în Cehia și de curând în Republica Moldova, acolo unde mai multe fundații au reușit să ajute zeci de mii de copii.

Fundația ”Premier Energy” susține copii și tineri până în 18 ani, care au probleme medicale, sociale ori au nevoie de ajutor financiar pentru a-şi aprofunda studiile. Cum este şi cazul Sofiei.

În doar câteva luni copila a învățat să cânte la harpă. Părinții nu și-au permis însă să îi cumpere o harpă, dar - cu ajutorul asociației - s-au strâns în timp record 14 mii de lei, banii necesari pentru acest instrument.

Sofia”Am nevoie de una proprie și nu aveam chiar mulți bani financiar că să pot să îmi cumpăr una. Vreau să ajung mare cu harpa".

Fiecare caz trebuie să îndeplinească criteriile de eligibilitate. Cei interesaţi trebuie să depună o cerere prin intermediul platformei online a fundaţiei.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pentru a avea încredere că fondurile strânse ajung la copiii în nevoie, una dintre condițiile pentru aprobarea solicitării este un garant terț - asistent social, medic, profesor sau orice persoană, cu excepția rudelor de gradul întâi, care poate să confirme veridicitatea cazului.

Fundația Premier Energy este a treia platformă de fapte bune a grupului din care face parte, după cele din Cehia și Moldova.

Jiri Kottas, Președintele bordului de directori al Fundației Premier Energy:"În ultimii 6 ani fundația (din Cehia) a ajutat aproxiativ 50.000 de copii. În Moldova au lansat platformă în urmă cu șase luni și am am ajutat aproximativ 4.000 de copii. Nu există niciun comision. Toate costurile suplimentare sunt plătite de Premier Energy. Dacă donaţi 100 de euro vă pot garanta că întreagă suma vă ajunge la acea cauză".

Toate persoanele fizice sau juridice sunt încurajate să contribuie. Platforma din România este deja accesibilă publicului larg.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Cele două minuni făcute de Carlo Acutis, „influencerul Lui Dumnezeu”. El este primul sfânt din generaţia milenialilor
Cele două minuni făcute de Carlo Acutis, „influencerul Lui Dumnezeu”. El este primul sfânt din generaţia milenialilor

Carlo Acutis este un adolescent care a murit de leucemie în 2006, la vârsta de doar 15 ani.    

Ce a pățit o octogenară care s-a căsătorit cu un bărbat mai tânăr decât ea cu 47 de ani. „Nu m-am așteptat niciodată”
Ce a pățit o octogenară care s-a căsătorit cu un bărbat mai tânăr decât ea cu 47 de ani. „Nu m-am așteptat niciodată”

Iris Jones, o femeie în vârstă de 84 de ani, a vorbit deschis despre capcanele întâlnirilor online, după ce s-a căsătorit cu un bărbat mai tânăr decât ea cu 47 de ani.  

Topul orașelor cu cea mai bună mâncare din lume în 2024. Primul loc, ocupat de o destinație preferată de români
Topul orașelor cu cea mai bună mâncare din lume în 2024. Primul loc, ocupat de o destinație preferată de români

Mulți turiști aleg un city break în funcție de oferta culturală a destinației, selectând cele mai bune muzee și galerii de artă pe care să le viziteze.

 

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.