Niciun pat liber la ATI pentru bolnavii de COVID, în țară. Cele 1.772 de paturi, ocupate

ati

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că, la nivel naţional, nu există niciun pat disponibil la terapie intensivă pentru bolnavii de COVID.

Joi, potrivit datelor existente în aplicaţia alerte.ms, sunt 1.721 de paturi ATI destinate pacienţilor COVID-19. În Bucureşti sunt avizate de DSP 392 de paturi ATI pentru pacienţii de COVID-19.

La nivel naţional există o rezervă operaţională de 171 de paturi ATI destinate pacienţilor infectaţi cu SARS-CoV-2, a precizat GCS. Acestea sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienţilor ATI depăşeşte capacitatea secţiilor principale.

1.772 de paturi ATI sunt ocupate în toată ţara, faţă de 1.823 raportate miercuri.

Potrivit sursei citate, se lucrează în continuare pentru operaţionalizarea şi asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI, care vor fi disponibile în zilele următoare.

Citește și
covid spital
Pacienți în stare gravă refuză să fie transferați la ATI. „Consideră că intrarea în ATI înseamnă finalul vieţii”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Menţionăm faptul că în procesul de operaţionalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiţii medicale şi care sunt şi confirmate cu SARS-CoV-2, pentru că în aceste cazuri respectivii pacienţi prezintă afecţiuni grave ce pot constitui comorbidităţi şi sunt expuşi unui risc mult mai mare", a transmis GCS.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cseke Attila, după tragedia de la spitalul din Ploieşti: Suprasolicitarea sistemului sanitar este evidentă
Cseke Attila, după tragedia de la spitalul din Ploieşti: Suprasolicitarea sistemului sanitar este evidentă

Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătății, a precizat joi că specialiştii urmează să afle cauza incendiului de la spitalul din Ploieşti.

Pacienți în stare gravă refuză să fie transferați la ATI. „Consideră că intrarea în ATI înseamnă finalul vieţii”
Pacienți în stare gravă refuză să fie transferați la ATI. „Consideră că intrarea în ATI înseamnă finalul vieţii”

Încă 487 de români s-au stins în ultimele 24 de ore din cauza coronavirusului. ''Zi de zi numărăm alţi şi alţi morţi, nu se mai oprește'', o spun sfârşiţi medicii din spitalele Covid din toată ţara.

Coronavirus în România, 9 noiembrie. 7.589 de cazuri de infectare și 487 de decese. Peste 1.800 de pacienți la ATI
Coronavirus în România, 9 noiembrie. 7.589 de cazuri de infectare și 487 de decese. Peste 1.800 de pacienți la ATI

Coronavirus în România, bilanț 9 noiembrie. Până astăzi, 9 noiembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.718.726 de cazuri de infectare cu noul coronavirus.

Coronavirus în România, bilanț 8 noiembrie. 4.255 de cazuri de infectare și 241 de decese. Peste 1.800 de pacienți la ATI
Coronavirus în România, bilanț 8 noiembrie. 4.255 de cazuri de infectare și 241 de decese. Peste 1.800 de pacienți la ATI

Coronavirus în România, bilanț 8 noiembrie. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 4.255 de infectări și 241 de decese, dintre care 1 anterior.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.