Moarte suspecta în familia unor asistenţi maternali. Cum a fost gasit copilul de 12 ani

crima

Un băiat de 12 ani, aflat în plasament împreună cu doi fraţi, a fost găsit fără suflare, iar poliţiştii au deschis un dosar penal şi aşteaptă rezultatele necropsiei.

Asistentul maternal l-a găsit pe băiat într-o anexă a casei şi a sunat la 112, apoi a anunţat Direcţia pentru Protecţia Copilului Vrancea.

Băiatul zăcea fără suflare pe podea, aşa că anchetatorii iau în calcul orice variantă de lucru, de la un accident tragic, la o sinucidere.

Cei de la Direcţia pentru Protecţia Copilului au declarat că cei trei fraţi erau de 7 ani în plasament la familia care îi avea în grijă şi nu părea să aibă probleme de niciun fel.

Copilul de 12 ani avea note bune la şcoală, era un băiat vesel şi se integrase bine în familie. Oricum, a fost deschisă o anchetă pentru a fi evaluat asistentul maternal la care erau plasaţi copiii, în paralel cu investigaţiile poliţiştilor.

Citește și
deces
Plânsetele unei copile i-a alertat pe vecinii unei femei din Constanța. Descoperirea şocantă a poliţiei
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Aceştia au considerat că este vorba despre o moarte suspectă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Numărul deceselor cauzate de gripă a ajuns la 64. Ultima victimă: un bărbat de 51 de ani
Numărul deceselor cauzate de gripă a ajuns la 64. Ultima victimă: un bărbat de 51 de ani

Numărul persoanelor care au murit din cauza gripei a ajuns la 64, informează Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică.

Plânsetele unei copile i-a alertat pe vecinii unei femei din Constanța. Descoperirea şocantă a poliţiei
Plânsetele unei copile i-a alertat pe vecinii unei femei din Constanța. Descoperirea şocantă a poliţiei

Caz şocant în judeţul Constanța, unde o femeie de 43 ani a fost găsită fără suflare în apartamentul ei, în care se afla şi fiica acesteia, de numai 3 ani.

Două femei din Vaslui, mama şi fiica, au fost găsite moarte în casă. Ipoteza anchetatorilor
Două femei din Vaslui, mama şi fiica, au fost găsite moarte în casă. Ipoteza anchetatorilor

Două femei din județul Vaslui, mama şi fiica, au fost găsite moarte în casă. Victimele, în vârstă de 79 şi de 59 de ani, locuiau împreună într-o casă din Bârlad şi, în cursul amiezii, au fost găsite inconştiente de o rudă venită în vizită.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.