Ministrul de Externe al Germaniei, în vizită la București. Annalena Baerbock va face un anunț important pentru R. Moldova

Annalena Baerbock
Profimedia

Ministrul de Externe al Germaniei, Annalena Baerbock, urmează să propună alocarea a 60 de milioane de euro pentru a ajuta Republica Moldova să facă faţă consecinţelor conflictului din Ucraina, transmite agenţia DPA.

Anunţul va fi făcut vineri de şefa diplomaţiei germane la Bucureşti, unde se desfăşoară cea de-a doua ediţie a Conferinţei ministeriale a Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova.

Facturile la energie în creştere pentru consumatorii casnici ar urma să fie subvenţionate cu 40 de milioane de euro, în timp ce 20 de milioane de euro vor fi alocate unui program de eficienţă energetică şi pentru investiţii în energii regenerabile, dar şi pentru drone dotate cu camere de luat vederi, dispozitive de imagistică termică, vehicule 4x4 şi scanere de paşapoarte la frontieră.

Totuşi, agenţia DPA menţionează că alocarea acestor fonduri trebuie aprobată în prealabil de Bundestag, parlamentul german.

La fel ca Ucraina, Republica Moldova este candidată oficială la aderarea la UE din luna iunie a acestui an. Ţara a primit sute de mii de refugiaţi de la declanşarea invaziei ruse în Ucraina, la 24 februarie, aminteşte agenţia de presă germană, potrivit Agerpres.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

MAE român a anunţat joi că reuniunea de vineri de la Bucureşti va fi coprezidată de ministrul afacerilor externe al României, Bogdan Aurescu, de omologa germană Annalena Baerbock şi de ministrul de stat pentru dezvoltare, francofonie şi parteneriate internaţionale al Franţei, Chrysoula Zacharopoulou. Potrivit MAE român, Republica Moldova va fi reprezentată la acest eveniment de o importantă delegaţie ministerială, condusă de ministrul muncii şi protecţiei sociale Marcel Spatari. Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, va avea o intervenţie online în deschiderea conferinţei.

Prima Conferinţă de sprijin pentru Republica Moldova a avut loc pe 5 aprilie, la Berlin, şi a generat un important sprijin politic, financiar şi tehnic, în beneficiul direct al acestei ţări. Astfel, Conferinţa de la Berlin a generat angajamente financiare în valoare de 659,5 milioane euro ca împrumuturi, sprijin bugetar şi asistenţă financiară, angajamente de relocare în alte state a 12.000 de refugiaţi ucraineni din Republica Moldova, precum şi ajutor umanitar în valoare de 71,3 milioane euro.

În cursul vizitei sale în România, Baerbock va avea întrevederi la Bucureşti cu premierul Nicolae Ciucă şi cu şeful diplomaţiei române, Bogdan Aurescu, urmând să abordeze teme legate de politica bilaterală şi europeană, să se consulte cu privire la situaţia din Ucraina şi să discute despre intensificarea cooperării în domeniile politicii de securitate, economiei, climei şi energiei. Şefa diplomaţiei germane va vizita apoi portul Constanţa de la Marea Neagră, unul dintre centrele alternative propuse pentru exportul cerealelor ucrainene, care nu au mai putut fi exportate din porturile ucrainene de la începerea războiului.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: 
furtuni puternice
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: furtuni puternice

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Germania, Landul Bavaria, că autorităţile locale au emis avertismente de furtuni puternice.

 

Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă
Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă

Un grav accident rutier s-a produs, duminică amiază, pe şoseaua de centură din nordul municipiului Craiova. Un şofer care nu a acordat prioritate a murit după ce autoturismul pe care îl conducea a fost izbit violent de o motocicletă.

 

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.