Mașină de Poliţie, implicată într-un accident rutier. Vinovat ar fi agentul care conducea autospeciala

accident masina de politie
StirilePROTV

O autospecială a Poliţiei judeţene Cluj a fost implicată, sâmbătă, într-un accident rutier.

 

Accidentul a avut loc pe drumul naţional 1 C, în municipiul Gherla. În urma evenimentului au fost înregistrate doar pagube materiale.

„La data de 12 august a.c., în jurul orei 10.50, în municipiul Gherla, pe DN1C, a fost înregistrat un eveniment rutier, cu implicarea unei autospeciale de poliţie, soldat cu pagube materiale. Coliziunea faţă-spate s-a produs pe sensul de mers Gherla spre Cluj-Napoca, între autospeciala de poliţie, la volanul căreia se afla un poliţist din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Gherla şi un autoturism, condus de un tânăr de 22 de ani, din judeţul Cluj”, a transmis, la solicitarea jurnaliştilor, IPJ Cluj.

Din imaginile publicate de Monitorul de Cluj reiese că maşina Poliţiei a fost cea care a lovit din spate autoturismul condus de tânărul de 22 de ani.

Ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Poliţia precizează că traficul a fost îngreunat, fără a fi blocate sensurile de mers.

Citește și
tzanca uraganu
Surse: Vărul lui Tzancă Uraganu, în stare critică la spital după ce a fost strivit în timp ce fura dintr-un TIR în mers
VIDEO. Scene șocante: un deținut se furișează în spatele unei tinere și își dă pantalonii jos. Ce a urmat

sursa foto: Arhivă

Articol recomandat de sport.ro
Dorinel Munteanu și-a bruscat un jucător: ”Trebuia să fiu și mai dur! Nu s-a uitat la mine!”
Dorinel Munteanu și-a bruscat un jucător: ”Trebuia să fiu și mai dur! Nu s-a uitat la mine!”
Citește și...
Mașină de poliție implicată într-un nou accident mortal, pe ”Drumul morții” E85. Cum s-a întâmplat
Mașină de poliție implicată într-un nou accident mortal, pe ”Drumul morții” E85. Cum s-a întâmplat

O femeie a murit, iar o altă persoană a fost transportată în stare gravă la spital, după un accident care a avut loc luni pe ”Drumul morții” E85, în Vrancea. Victimele se aflau într-o mașină care a intrat într-o autospecială a Poliției.

Surse: Vărul lui Tzancă Uraganu, în stare critică la spital după ce a fost strivit în timp ce fura dintr-un TIR în mers
Surse: Vărul lui Tzancă Uraganu, în stare critică la spital după ce a fost strivit în timp ce fura dintr-un TIR în mers

Un bărbat a fost internat săptămâna trecută în stare critică la un spital din București, ca urmare a unui accident rutier. Surse din poliție spun că este un văr al interpretului Tzancă Uraganu, care a fost strivit în timp ce fura dintr-un TIR.

Mehedinți: 17 migranți au fost găsiți într-o mașină. Șoferul a încercat să scape de poliție, dar a făcut accident
Mehedinți: 17 migranți au fost găsiți într-o mașină. Șoferul a încercat să scape de poliție, dar a făcut accident

O mașină de teren ticsită cu migranți, intrați ilegal în țara noastră, a fost implicată într-un accident în timp ce șoferul încerca să scape de controlul poliţiei de frontieră.

O mașină de poliție, cu girofar și sirenă pornite, a produs un accident, în Brăila. De ce i s-a reținut polițistului permisul
O mașină de poliție, cu girofar și sirenă pornite, a produs un accident, în Brăila. De ce i s-a reținut polițistului permisul

O mașină de poliție în misiune a intrat pe roșu într-o intersecție din Brăila și a lovit un alt autoturism, pe care l-a proiectat în altul, parcat.

Accident între un autobuz și o autospecială de poliţie, în Ploieşti. Doi agenți au fost răniţi și duși la spital
Accident între un autobuz și o autospecială de poliţie, în Ploieşti. Doi agenți au fost răniţi și duși la spital

Doi poliţişti au fost răniţi, vineri seară, după ce o autospecială de poliţie care se afla în misiune a fost implicată într-un accident rutier produs în municipiul Ploieşti, relatează Agerpres.

Recomandări
Băile minerale Telega, o minune a naturii, zac în paragină de zeci de ani. Au aceeași salinitate ca Marea Moartă
Băile minerale Telega, o minune a naturii, zac în paragină de zeci de ani. Au aceeași salinitate ca Marea Moartă

Băile minerale Telega s-au format acum 500 de ani și sunt cunoscute pentru cel mai înalt grad de salinitate din țară. Institutul Balnear Francez le-a plasat pe locul doi în Europa și pe locul cinci în lume.

Viitura care a inundat Budapesta va lovi România. Debitul Dunării este în creștere. Ce localități ar putea avea probleme
Viitura care a inundat Budapesta va lovi România. Debitul Dunării este în creștere. Ce localități ar putea avea probleme

În România, autoritățile pregătesc mii de saci cu nisip pe care să îi transporte în zonele unde Dunărea ar putea face probleme.

"Amendamentul Iohannis" și jocurile de culise. De ce ar vrea PSD ca președintele să fie pe lista PNL la parlamentare

Inițiativa PNL, care i-ar permite președintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare, naște controverse în instituțiile statului.