Locurile în care vor putea intra doar persoanele vaccinate. Noi reguli în localitățile cu peste 3 cazuri la mie

×
Codul embed a fost copiat

Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă a decis că vom mai putea intra la evenimente, în restaurante, sau pe stadioane numai cu certificatul Covid, dacă rata infectărilor depăşeşte 3 cazuri la mia de locuitori.

În plus, în premieră de când a început criza sanitară, în baruri, cluburi, ori în sălile cu jocuri de noroc, vor putea intra doar cei vaccinaţi. Hotărârea a fost luată joi, iar noile reguli ar putea intra în vigoare în câteva zile.

Autoritățile au fost forțate să ia măsuri după ce numărul infectărilor a continuat să crească, ajungând joi la aproape 4.500 de cazuri noi şi peste 700 de cazuri la ATI, printre care şi 12 copii.

În localităţile în care rata infectărilor variază între 3 şi 6 la mie va trebui să folosim certificatul Covid, indiferent că mergem la o nuntă, într-un restaurant, la un spectacol sau pe stadion.

Certificatul Covid sau ''pașaportul verde'' este documentul acceptat la nivelul Uniunii Europene care atestă dacă suntem vaccinaţi, testaţi negativ sau dacă am trecut prin boală.

Citește și
Explicațiile doctoriței acuzată că ar fi „vaccinat la chiuvetă” fotbaliștii din Pucioasa. Asistenta o contrazice
Explicațiile doctoriței acuzată că ar fi „vaccinat la chiuvetă” fotbaliștii din Pucioasa. Asistenta o contrazice
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Însă, pentru prima dată în România doar cei vaccinaţi vor putea merge în anumite localuri, potrivit unei hotărâri a Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă.

Una dintre cele mai mari schimbări se referă la baruri, cluburi şi discoteci, care vor putea funcţiona doar cu clienţi vaccinaţi. Programul rămâne acelaşi - până la 2 noaptea, însă capacitatea este redusă la cel mult 30%.

Şi în sălile de jocuri de noroc vor avea acces doar persoanele vaccinate. Ele vor putea fi deschise până la 2 noaptea, dar gradul de ocupare este redus la 50%.

În restaurante şi cafenele, certificatul COVID - pentru vaccinaţi, testaţi sau vindecaţi de boală - este obligatoriu, dar sunt puse limitări. Doar jumătate din locuri vor putea fi ocupate.

Şi la nunţi, botezuri sau alte evenimente de acest fel, organizate în spaţii închise, vom putea merge doar în baza unui certificat covid. Petrecerea poate ţine până la 2 noaptea, ca până acum, însă numărul invitaţilor este redus la 200.

Vom avea nevoie de certificat şi dacă ne luăm bilete la teatru.

Restricții sunt şi pentru activităţile culturale. Când mergem la teatru sau la orice sală de spectacole, va trebui să purtăm bineînţeles să avem masca de protecţie şi să stăm mult mai distanţaţi, asta pentru că doar jumătate dintre locuri vor putea fi ocupate.''

Tot cu certificat vom putea merge la festivaluri şi concerte în aer liber, dar vor putea fi organizate cu cel mult 1.000 de participanţi.

La competiţiile sportive, fie că sunt în aer liber sau în spaţii închise, regula este aceeaşi - pot fi ocupate până la 30% dintre locuri. Spectatorii de pe stadioane, de pildă, trebuie să poarte masca de protecţie, să stea la o distanţă de cel puţin un metru unii de alţii.''

Certificatul Covid va fi obligatoriu şi pentru cei care merg în spaţii închise, dar şi la piscinele interioare şi în sălile de sport. În toate aceste locuri, gradul de ocupare poate fi de cel mult 50%.

Prin toate aceste măsuri, Guvernul preia practica altor ţări europene, care nu numai că stau mult mai bine la capitolul vaccinare decât noi, dar au şi introdus folosirea certificatului covid la scară largă, în toate locurile aglomerate.

Noile măsuri vor intra în vigoare după ce vor fi aprobate în şedinţa de guvern, cel mai probabil săptămâna aceasta.

Lucrurile se precipită după ce în ultimele 24 de ore au fost depistate aproape 4.500 de noi infectări. Peste 700 de pacienţi sunt la terapie intensivă. Mai grav, printre ei sunt şi 12 copii.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Cum au rămas fără cod QR oameni vaccinați din cauza rețelei care falsifica certificatele de vaccinare
Cum au rămas fără cod QR oameni vaccinați din cauza rețelei care falsifica certificatele de vaccinare

Fenomenul falsificării certificatelor de vaccinare se extinde. Peste 400 de persoane sunt cercetate pentru că au falsificat aceste documente ori au beneficiat de ele. 67 dintre suspecți sunt angajați în sistemul de sănătate.

Explicațiile doctoriței acuzată că ar fi „vaccinat la chiuvetă” fotbaliștii din Pucioasa. Asistenta o contrazice
Explicațiile doctoriței acuzată că ar fi „vaccinat la chiuvetă” fotbaliștii din Pucioasa. Asistenta o contrazice

Sunt 200 de dosare penale legate de eliberarea de adeverinţe sau certificate de vaccinare falsificate, a anunţat joi seară ministrul de interne.

Ministrul de Interne: Au fost deschise 200 de dosare penale legate de adeverinţe sau certificate de vaccinare false
Ministrul de Interne: Au fost deschise 200 de dosare penale legate de adeverinţe sau certificate de vaccinare false

Aproximativ 200 de dosare penale în care sunt cercetate 400 de persoane au fost întocmite până în prezent de poliţişti pentru vaccinări anti-COVID fictive, a anunțat joi ministrul de Interne Lucian Bode.

Fanii UNTOLD vor intra la festival doar cu Certificatul Digital Covid sau cu testare antigen
Fanii UNTOLD vor intra la festival doar cu Certificatul Digital Covid sau cu testare antigen

Anul acesta, fanii UNTOLD vor intra la festival doar cu Certificatul Digital Covid sau cu testare antigen. Asfel vor fi eliminate cazurile cu certificate de vaccinare false.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.