Încă 80 de cetăţeni afgani au fost evacuaţi și urmează să ajungă în România

Avion Hercules
Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Încă 80 de cetăţeni afgani au fost evacuaţi cu succes din Afganistan duminică dimineaţă, pe cale terestră, aflându-se în siguranţă pe teritoriul Pakistanului, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Potrivit sursei citate, cetăţenii afgani evacuaţi în acest grup (colaboratori ai forţelor armate române, studenţi cu burse în România, alte categorii vulnerabile: un profesor universitar activ în domeniul drepturilor omului, un reprezentant al poliţiei afgane, membrii acestora de familie) au fost preluaţi de un reprezentant al Ambasadei României la Islamabad şi transportaţi într-un loc unde vor rămâne până la definitivarea procedurilor specifice în vederea continuării deplasării către România.

MAE informează că, potrivit procedurilor anterioare, reprezentanţii Ambasadei României la Islamabad au emis vize şi documente membrilor acestui grup de cetăţeni afgani evacuaţi, asigurându-le tranzitul teritoriului afgan şi accesul pe teritoriul statului pakistanez. Au fost, totodată, întreprinse toate demersurile diplomatice necesare pe lângă autorităţile pakistaneze pentru evacuarea cetăţenilor afgani în condiţii de siguranţă.

Ca urmare a demersurilor complexe ale Celulei de Criză Interinstituţionale coordonate de ministrul Afacerilor Externe, până în prezent au fost evacuaţi în total 156 de cetăţeni afgani din categoriile de persoane vulnerabile menţionate anterior: colaboratori ai trupelor române în teatrul de operaţiuni din Afganistan, studenţi cu burse în România, jurnalişti, activişti pentru drepturile omului, magistraţi şi membri de familie ai acestora.

Cei 156 de cetăţeni afgani evacuaţi până acum se adaugă celor 49 de cetăţeni români care au dorit să fie repatriaţi şi unui număr şapte cetăţeni ai unor state aliate.

Citește și
femei Afganistan protest
Sfidare majoră pentru talibani: Mai multe femei au manifestat pentru drepturile lor. Scene haotice la demonstraţie VIDEO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
România a reușit să evacueze sâmbătă 60 de cetățeni afgani. Totalul a ajuns la 76
România a reușit să evacueze sâmbătă 60 de cetățeni afgani. Totalul a ajuns la 76

România a reușit, până acum, să evacueze din Afganistan 76 de cetățeni, din categoriile de risc. Anuntul a fost facut de ministerul nostru de externe.

Sfidare majoră pentru talibani: Mai multe femei au manifestat pentru drepturile lor. Scene haotice la demonstraţie VIDEO
Sfidare majoră pentru talibani: Mai multe femei au manifestat pentru drepturile lor. Scene haotice la demonstraţie VIDEO

O manifestaţie la Kabul în favoarea drepturilor femeilor în Afganistan a prilejuit scene violente atunci când protestatarele au fost întâmpinate de forţe de securitate ale talibanilor.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.