Foștii sefi ai Academiei de Poliție, trimiși în judecată în cazul Emiliei Șercan

Adrian Iacob
Agerpres

Fostul rector al Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", Adrian Iacob, şi fostul prorector al unităţii de învăţământ Petrică Mihail Marcoci au fost trimişi în judecată de DNA într-un dosar în care sunt acuzaţi de instigare la şantaj.

Potrivit unui comunicat publicat miercuri de DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a lui Adrian Iacob, la data faptei chestor de poliţie şi rector al Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", şi Petrică Mihail Marcoci, la data faptei comisar şef de poliţie şi prorector al Academiei, fiecare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la şantaj.

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul trimis instanţei că, la sfârşitul lunii martie - începutul lunii aprilie, Adrian Iacob şi Petrică Mihail Marcoci, în calitate de rector, respectiv prorector al Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", l-ar fi determinat pe Gheorghe Adrian Bărbulescu să transmită unei persoane, jurnalist de investigaţie (n.r. Emilia Șercan) - persoană vătămată, mesaje de ameninţare pentru a o constrânge să înceteze investigaţiile jurnalistice care vizau suspiciunile de plagiat din cadrul Academiei, urmărind astfel eliminarea riscurilor pentru cariera lor profesională.

Concret, arată anchetatorii, Iacob şi Marcoci i-ar fi cerut lui Gheorghe Adrian Bărbulescu, profitând de ascendentul pe care li-l dădeau relaţia de subordonare funcţională, diferenţa de vârstă şi de grad profesional, precum şi de recunoştinţa acestuia pentru că după absolvire fusese menţinut în cadrul Academiei, să achiziţioneze mai multe aparate de telefon second hand şi cartele preplătite pentru a transmite mesaje de ameninţare persoanei vătămate.

"Concomitent, cei doi instigatori i-au promis poliţistului care a trimis efectiv mesajele de ameninţare că îi vor asigura protecţia pentru a nu fi tras la răspundere penală şi i-au adresat încurajări pentru a-i întări rezoluţia infracţională pe parcursul săvârşirii faptelor. Solicitări similare au fost transmise de inculpaţi unui alt ofiţer debutant din cadrul Academiei, care însă nu le-a dat curs", menţionează DNA.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Sursa citată mai precizează că aceste demersuri ar fi fost determinate de faptul că, în perioada menţionată, persoana vătămată a publicat mai multe articole care vizau în mod direct activitatea Academiei de Poliţie, care ar fi putut avea consecinţe semnificative asupra carierei şi reputaţiei lui Adrian Iacob şi a lui Petrică Mihail Marcoci.

"După trimiterea mesajelor de ameninţare, inculpaţii au avut mai multe convorbiri cu autorul faptei, folosind aplicaţii telefonice criptate sau prin intermediari, prilej cu care i-au cerut să şteargă toate schimburile anterioare de mesaje, i-au indicat ce să declare organelor de urmărire penală şi l-au asigurat că va primi o pedeapsă uşoară, precum şi că va fi menţinut în cadrul Academiei chiar în situaţia unei condamnări", mai arată procurorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsurile preventive dispuse în cauză.

DNA informează că faţă de inculpatul Gheorghe Adrian Bărbulescu procurorii anticorupţie au dispus disjungerea cauzei în vederea încheierii unui acord ca urmare a recunoaşterii vinovăţiei.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.