Focarele de Covid-19 se extind, în România. Autoritățile ar putea institui măsuri de restricție în anumite zone

×
Codul embed a fost copiat

Cu 413 cazuri noi anunțate luni după o zi de duminică în care s-au prelucrat mai puține teste și cu focare în șase orașe autoritățile confirmă că ar putea institui măsuri de restricție în anumite zone din țară.

Deocamdată nu s-a luat o decizie, iar ministrul Sănătății susține că acum nu putem vorbi despre revenirea la starea de urgență. Între timp, medicii fac un apel la responsabilitate.

Și ne avertizează că trebuie să fim atenți la orice simptom respirator chiar dacă ne simțim bine, pentru că boala evoluează imprevizibil.

De duminică până luni la prânz au fost prelucrate mai puţin de 7 mii de teste şi au fost confirmaţi pozitiv încă 413 romani.

Fiecare zi aduce în unităţile sanitare cazuri noi de COVID-19, iar acum, în toată ţara, sunt internaţi aproape 8 mii de pacienţi. 235 dintre ei sunt în secţiile de terapie intensivă, unde medicii se lupta să îi salveze.

Citește și
Alți zeci de români infectați cu coronavirus la un abator din Germania. Care este starea lor
Caz misterios în Argentina: 57 de marinari contaminaţi după 35 de zile petrecute pe mare
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Iar focarele se extind în unităţile sanitare, unde zilnic sunt confirmate tot mai multe cadre medicale. 83 sunt acum doar la Spitalul Judeţean din Galaţi, la fel şi 24 de pacienţi.

Toate locurile din ATI sunt ocupate, aşa că va fi adusă o unitate mobilă de terapie intensivă.

Gabiel Ioan Avrămescu, prefectul judeţului Galaţi: ”Pentru a suplimenta capacitatea, aceste secţii ATI-Covid au fost deja ocupate şi pentru a reuşi să gestionăm toate cazurile grave care vor apărea în perioada următoare”.

Epidemiologi trimişi de la Constantă se vor ocupa de această situaţie, însă ministrul Sănătăţii a decis să trimită Inspecţia Sanitară de stat şi corpul de control pentru anchetă.

S-au complicat lucrurile şi în Buzău, unde mai mulţi angajaţi ai Direcţiei de Sănătate Publică sunt acum infectaţi cu Sars CoV 2. Din această cauză sunt testate doar urgenţele.

Daniela Dumitru – director DSP Buzău: ''Încercăm să ne organizăm activităţile astfel încât să răspundem solicitărilor urgente, să stabilim priorităţile şi să temporizăm situaţiile care pot suporta amânare".

Însă nu doar în Galaţi sau Buzău sunt foarte multe cazuri noi de COVID-19. Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Braşov şi Bucureşti sunt în continuare zone cu focare. Nu este exclus ca autorităţile să instituie local măsuri de restricţie.

Nelu Tătaru, ministrul sănătăţii: "În ce situaţii ne putem întoarce la starea de urgenţă? În situaţiile în care vom avea o suprasolicitare a sistemului medical. Deci nu excludeţi..?! Nu, dar nu e cazul acum. Există un algoritm? Urmărim evoluţia de la o zi la alta. În măsura în care vom avea multe cazuri grave care vor suprasolicita terapia intensivă, ne gândim şi la alte măsuri''.

Pe de altă parte, medicii ne atrag atenţia să nu ignorăm simptomele, chiar dacă avem impresia că starea noastră de sănătate este bună. Situaţia se poate agrava rapid, iar consecinţele vor fi pe termen lung.

Magda Ciobanu, medic pneumologie: ''Ai un simptom respirator banal, o tuse uscată, un disconfort, mai ales dacă este fumător, asta nu înseamnnă că plămânul tău este normal. Există o discordantă foarte mare între ceea ce se vede pe tomografie şi ceea ce simte omul. Sunt voci ştiinţifice care atrag atenţia că boala se va complica cu fibroză pulmonară, capacitatea de efort va fi dramatic redusă'.'

Beatrice Mahler, manager Marius Nasta: ''Este o boală care impactează nu doar plămânul, ci şi inima, şi sistemul nervos, pancreasul, rinichiul. Prin urmare, trebuie să vedem care va fi impactul pe termen lung asupra calităţii vieţii acestor pacienţi''.

Până acum, aproape 22 de mii de pacienţi au reuşit să învingă boala şi au fost externaţi.

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Pacienți cu Covid-19 externați la cerere și-au infectat familiile. Sunt 26 de persoane bolnave
Pacienți cu Covid-19 externați la cerere și-au infectat familiile. Sunt 26 de persoane bolnave

DSP Dâmboviţa anunţă, într-un comunicat de presă remis luni, că sunt şase focare familiale active cu un total de 26 de cazuri de COVID-19, ca urmare a cererii de externare sau a refuzului internării din partea persoanelor pozitive.

Caz misterios în Argentina: 57 de marinari contaminaţi după 35 de zile petrecute pe mare
Caz misterios în Argentina: 57 de marinari contaminaţi după 35 de zile petrecute pe mare

Argentina încearcă să rezolve ceea ce pare a fi o enigmă: 57 de marinari au fost contaminaţi cu noul coronavirus după ce au petrecut 35 de zile pe mare, iar întregul echipaj a fost testat negativ înainte de a pleca, notează AFP.

Studiu: Al doilea val de COVID-19 ar putea face 120.000 de victime în Regatul Unit
Studiu: Al doilea val de COVID-19 ar putea face 120.000 de victime în Regatul Unit

Valul al doilea al noului coronavirus în această iarnă ar putea face până la 120.000 de morţi în spitalele din Regatul Unit în "cel mai rău caz rezonabil" fără pregătire adecvată, potrivit unui studiu al Academiei de ştiinţe medicale publicat marţi.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.