Explozii în subteran pe o stradă din Constanţa, posibil din cauza unor acumulări de gaze

gaze
StirilePROTV

Mai multe explozii au avut loc în subteran pe o stradă din municipiul Constanţa, cel mai probabil din cauza unor acumulări de gaze, iar în zona respectivă iese foc din pământ la aproximativ doi metri de un bloc, scrie News.ro. 

Pompierii s-au deplasat la faţa locului. Nicio persoană nu a solicitat asistenţa medicală.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, pompierii au primit sâmbătă, patru apeluri la 112 care anunţau explozii în subteran, în zona Far din municipiul Constanţa. De asemenea, oamenii au anunţat că iese fum din pământ. La faţa locului s-au deplasat două autospeciale de la Detaşamentul Port, iar în momentul când echipele de intervenţie au ajuns în zonă ardea cu flacără din pământ, la aproximativ doi metri de un bloc. Cel mai probabil din cauza unor acumulări de gaze în subteran s-ar fi produs exploziile şi apoi incendiul, au precizat reprezentanţii ISU Dobrogea.

Conform Serviciului de Ambulanţă Judeţean, pe strada respectivă nu au existat persoane care să solicite asistenţă medicală. De asemenea, în zona respectivă se deplasează o echipă a furnizorului de gaze naturale.

 

Citește și
Laborator China
Serviciile SUA încearcă să afle originea coronavirusului. Varianta scăpării virusului din laborator este luată în calcul
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Coronavirus România, bilanț 12 iunie. 127 cazuri noi și 5 decese în ultimele 24 de ore
Coronavirus România, bilanț 12 iunie. 127 cazuri noi și 5 decese în ultimele 24 de ore

Coronavirus România, bilanț 12 iunie. Până astăzi au fost confirmate 1.079.657 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

Serviciile SUA încearcă să afle originea coronavirusului. Varianta scăpării virusului din laborator este luată în calcul
Serviciile SUA încearcă să afle originea coronavirusului. Varianta scăpării virusului din laborator este luată în calcul

Comunitatea serviciilor de informații din Statele Unite lucrează intens la descoperirea originii virusului SARS-CoV-2, care a ucis milioane de oameni la nivel global.

Statele UE au convenit un set de măsuri comune pentru certificatul COVID-19. Au dreptul să reinstituie restricţii
Statele UE au convenit un set de măsuri comune pentru certificatul COVID-19. Au dreptul să reinstituie restricţii

Statele UE au convenit vineri să-şi coordoneze măsurile menite să faciliteze călătoriile în interiorul UE vara aceasta odată cu aplicarea certificatului COVID-19.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.