Elisabeta Lipă, ironii pentru Cătălin Drulă după medaliile lotului de canotaj: „Mulţumesc şi domnului ministru Drulă”

Elisabeta Lipă, ironii pentru Cătălin Drulă după medaliile lotului de canotaj: „Mulţumesc şi domnului ministru Drulă”
Agerpres

Elisabeta Lipă i-a transmis un mesaj ironic lui Cătălin Drulă, ministrul transporturilor, pentru că acesta a ignorat-o. „Mulţumesc şi domnului ministru Drulă, că nu mi-a răspuns nici la mesaj, nici la telefon” a spus președinta F.R. Canotaj.

 

Elisabeta Lipă cere schimbarea legislaţiei pentru ca sportivii români din lotul de canotaj să nu mai întâmpine probleme la antrenamentele efectuate pe lacul Snagov, din cauza bărcilor private.

„Aş vrea să mulţumesc ministerului de Interne, domnului Bode, pentru că, prin poliţia transport naval, a reuşit înainte de plecarea la Jocurile Olimpice să ne asigure liniştea pe lac. Am avut multe antrenamente ratate. În aceeaşi măsură îi mulţumesc şi domnului ministru Drulă, că nu mi-a răspuns nici la mesaj, nici la telefon, asta nu înseamnă că a scăpat, pentru că legislaţia clar că este învechită şi trebuie modificată", a spus Elisabeta Lipă, președintele Federaţiei Române de Canotaj, potrivit news.ro.

Lotul de canotaj al României a obţinut la Jocurile Olimpice de la Tokyo o medalie de aur şi două de argint, și a revenit, duminică, în ţară. Sportivii au fost întâmpinaţi la Aeroportul Henri Coandă de reprezentanţi ai MTS, COSR şi FR Canotaj.

Citește și
Claudia Stef
Patru sportivi romani au fost depistati dopati in ultimele zile. Claudia Stef: "Am luat meldonium. Nu ma consider vinovata"
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

La Tokyo, Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş au câştigat aurul olimpic la dublu vâsle feminin, Mihăiţă Vasile Ţigănescu, Mugurel Vasile Semciuc, Ştefan Constantin Berariu şi Cosmin Pascari au obţinut argintul la patru rame fără cârmaci masculin, iar Marius Vasile Cozmiuc şi Ciprian Tudosă au urcat pe treapta a doua a podiumului la dublu rame masculin.

Celelalte rezultate ale canotorilor români la Tokyo: 8+1 feminin, locul 6; 8+1 masculin - nu s-a calificat în finală; dublu vâsle feminin (categorie uşoară) - Ionela Cozmiuc, Gianina Beleagă -locul 6; dublu rame feminin (Iuliana Buhuş, Adriana Ailincăi) - locul 9; dublu vâsle masculin (Ioan Prundeanu, Marian Florian Enache) - locul 9; patru rame fără cârmaci feminin (Mădălina Hegheş, Roxana Iuliana Anghel, Elena Logofătu şi Cristina Georgiana Popescu) - locul 9.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Elisabeta Lipă, replică dură după declarațiile făcute de Ioana Bran: ”Sportivii slăbesc muncind”
Elisabeta Lipă, replică dură după declarațiile făcute de Ioana Bran: ”Sportivii slăbesc muncind”

Elisabeta Lipă, a afirmat, luni, la întoarcerea lotului României de la Campionatele Europene de la Glasgow că sportivilor nu le este recomandată dieta, aşa cum preciza ministrul Tineretului și Sportului, Ioana Bran.

Patru sportivi romani au fost depistati dopati in ultimele zile. Claudia Stef:
Patru sportivi romani au fost depistati dopati in ultimele zile. Claudia Stef: "Am luat meldonium. Nu ma consider vinovata"

Patru sportivi romani au fost depistati dopati in ultimele zile. Ministrul Tineretului si Sportului, Elisabeta Lipa, a declarat, vineri, pentru ca este socata.

Elisabeta Lipa, multipla campioana olimpica la canotaj, propusa de Dacian Ciolos la Ministerul Tineretului
Elisabeta Lipa, multipla campioana olimpica la canotaj, propusa de Dacian Ciolos la Ministerul Tineretului

Elisabeta Lipa a fost propusa de Dacian Ciolos la Ministerul Tineretului. Este mare campioana, cu experienta manageriala la Clubul Dinamo,

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.