Cum sunt tâlhăriți străinii în Centrul Vechi din Capitală. Imagini de pe camere

×
Codul embed a fost copiat

Patru bărbați au fost reținuți, vineri, de Poliția Capitalei, sub acuzația de furt și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, după ce au fost filmați în timp ce jefuiesc cetățeni străini în Centrul Vechi.

Potrivit unui comunicat, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au pus în aplicare trei mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Bucureşti şi patru mandate de aducere, la adresele unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de furt din buzunare asupra cetăţenilor străini.

În perioada iulie-septembrie a.c., poliţişti din cadrul Serviciului Poliţiei pentru Centrul Vechi - Biroul de Investigaţii Criminale au documentat activitatea a patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 25 şi 45 de ani, despre care existau date şi indicii conform cărora aceştia aveau preocupări de natură infracţională.

Astfel, din datele şi probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că bănuiţii distrăgeau atenţia cetăţenilor străini sub pretextul efectuării unor fotografii, timp în care le sustrăgeau bunuri din buzunare sau genţi.

Astăzi, 6 septembrie a.c., au fost puse în aplicare trei mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Bucureşti şi patru mandate de aducere la domiciliile celor patru bărbaţi, aceştia fiind depistaţi şi conduşi la audieri.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În urma investigaţiilor efectuate, în sarcina acestora s-a stabilit că la data de 11 iulie a.c., în timp ce se aflau în incinta unui restaurant din sectorul 3, profitând de neatenția unui cetăţean străin, i-ar fi sustras portofelul cu documente, carduri și suma de peste 350 de euro. Ulterior, ar fi folosit cardurile la operațiuni financiare la o societate comercială.

În urma percheziţiilor efectuate, la domiciliile bănuiţilor au fost găsite o parte din obiectele sustrase, precum şi alte bunuri ce ar fi putut fi folosite la comiterea faptelor, se arată în comunicat.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, cu cei patru bărbaţi în stare de reţinere, urmând a fi prezentați magistraţilor.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: 
furtuni puternice
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: furtuni puternice

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Germania, Landul Bavaria, că autorităţile locale au emis avertismente de furtuni puternice.

 

Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă
Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă

Un grav accident rutier s-a produs, duminică amiază, pe şoseaua de centură din nordul municipiului Craiova. Un şofer care nu a acordat prioritate a murit după ce autoturismul pe care îl conducea a fost izbit violent de o motocicletă.

 

Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor
Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor

Doi inculpaţi într-un dosar de trafic de droguri de risc - un elev şi o persoană adultă - au fost reţinuţi şi ulterior arestaţi preventiv, după ce au vândut canabis unor consumatori, inclusiv elevi minori, din judeţul Tulcea.

 

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.