Condițiile de intrare în Grecia. Cum poți merge în vacanță pe litoralul elen

Grecia
Shutterstock

Autorităţile elene au revizuit condiţiile de intrare în Grecia, în contextul pandemiei COVID. Până în 24 mai, vehiculele, altele decât cele pentru transportul de marfă, pot folosi punctele de trecere a frontierei Kulata-Promachonas şi Svilengrad-Ormenio.

Accesul pe cale rutieră şi aeriană va fi permis pe baza unui test negativ pentru COVID, a adeverinţei privind schema completă de vaccinare încheiată cu cel puţin 14 zile în urmă sau a dovezii emise de un laborator autorizat din statul de provenienţă, prin care se confirmă faptul că persoana în cauză a fost diagnosticată pozitiv cu COVID-19, într-o perioadă cuprinsă între 2 şi 9 luni anterior datei sosirii.

De asemenea, toate persoanele au obligaţia de a completa formularul PLF (Passenger Locator Form) cu cel puţin 24 de ore înaintea începerii călătoriei, potrivit News.ro.

Ministerul Afacerilor Externe precizează că autorităţile elene au revizuit condiţiile de intrare în Republica Elenă, în contextul pandemiei de COVID-19. Noile măsuri au intrat în vigoare la data de 14 mai 2021, ora 06.00 şi se aplică până la data de 24 mai 2021, ora 06.00.

Astfel, potrivit noilor măsuri adoptate de autorităţile elene, accesul pe cale rutieră şi aeriană pe teritoriul Republicii Elene va fi permis persoanelor care îndeplinesc cel puţin una dintre următoarele condiţii:

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

► prezintă rezultatul unui test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore anterior intrării pe teritoriul elen;

► prezintă o dovadă care atestă efectuarea unui vaccin împotriva COVID-19, cu condiţia să fi trecut cel puţin 14 zile de la data efectuării rapelului (în cazul unui vaccin efectuat în două doze) sau a dozei unice (pentru vaccinul efectuat în doză unică). Documentul care atestă efectuarea vaccinării trebuie să fie redactat în limba engleză.

► prezintă o dovadă emisă de un laborator autorizat din statul de provenienţă, prin care se confirmă faptul că persoana în cauză a fost diagnosticată pozitiv cu COVID-19, într-o perioadă cuprinsă între 2 şi 9 luni anterior datei sosirii în Republica Elenă. Documentul care atestă infectarea cu virusul SARS-CoV-2 poate fi redactat în limbile engleză, spaniolă, italiană, germană, franceză sau rusă.

Totodată, MAE reaminteşte că toate persoanele care intră în Republica Elenă au obligaţia de a completa formularul PLF (Passenger Locator Form) cu cel puţin 24 de ore înaintea începerii călătoriei, indiferent de statul din care sosesc. Formularul este accesibil aici - https://travel.gov.gr/#/.

De asemenea, potrivit informaţiilor comunicate de către autorităţile elene, accesul pe teritoriul Greciei prin punctele rutiere de trecere a frontierei a fost modificat, astfel:

► prin punctul de trecere a frontierei Nymfea-Makaza este permisă intrarea doar a transportatorilor profesionişti de mărfuri, nefiind permis accesul în alte scopuri;

► prin punctele de trecere a frontierei Kulata-Promachonas şi Svilengrad-Ormenio este permisă intrarea tuturor categoriilor de persoane şi autovehicule. Programul de funcţionare al celor două puncte de trecere a frontierei este de 24h/24h;

► prin punctele de trecere a frontierei de la Kakavia (frontiera cu Republica Albania) şi Kipi (frontiera cu Republica Turcia) este permisă intrarea doar pentru cetăţenii greci, persoanele cu rezidenţa în Grecia, care călătoresc în Republica Elenă pentru motive esenţiale, în limita a 400 de persoane/zi. Programul de funcţionare al celor două puncte de frontieră este 07:00 - 23:00.

Nu este impusă o limitare a numărului de autovehicule de marfă care traversează punctele de trecere Kakavia sau Kipi.
MAE informează că rămâne în vigoare măsura efectuării, de către autorităţile elene, în mod aleatoriu, a unor teste rapide pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 la punctele de trecere a frontierei, pentru toate categoriile de persoane, inclusiv transportatorilor profesionişti.

MAE reiterează recomandarea adresată cetăţenilor români de a se informa temeinic anterior deplasării în străinătate şi de a respecta cu stricteţe măsurile aplicabile în contextul pandemiei de COVID-19.

MAE reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: 0030 210 6728879; 0030 210 6744544 sau al Consulatului General al României la Salonic: 0030 2310 340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă: 00306978996222 şi al Consulatului General al României de la Salonic: 0030 6906 479076.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet http://www.mae.ro/node/51914, http://atena.mae.ro/, http://salonic.mae.ro/ şi http://www.mae.ro/.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.