Ce se întâmplă cu patronul care a ucis-o cu bestialitate pe Ioana Beatrice, o tânără însărcinată, folosind o drujbă

tanara drujba

Patronul care a ucis în luna decembrie o tânără însărcinată, folosind un cuţit şi o drujbă, a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat (cu premeditare şi prin cruzimi).

Este vorba de un bărbat în vârstă de 72 de ani, patronul unui magazin alimentar din Sectorul 3 al Capitalei, care şi-a ucis angajata, în vârstă de 23 de ani, într-un acces de furie.

Crima a avut loc în dimineaţa zilei de 7 decembrie 2023, moartea femeii fiind violentă.

Probele au stabilit că bărbatul a făcut pregătiri pentru săvârşirea faptei, sens în care a încuiat uşa de acces în magazin, după care a atacat-o pe femeie, căreia i-a aplicat mai multe lovituri cu o drujbă pusă în funcţiune şi cu un cuţit, provocându-i multiple plăgi tăiate şi înjunghiate în diferite zone ale corpului, acte de violenţă care au provocat decesul victimei.

După săvârşirea crimei, bărbatul a mers la o secţie de Poliţie şi s-a predat.

Citește și
gravida moarta
„A fost un monstru!”. Ce scrie pe certificatul medico-legal al Ioanei, tânăra gravidă ucisă cu o drujbă de șeful ei
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Având în vedere ferocitatea atacului, multitudinea de leziuni pe care le-a produs victimei şi localizarea acestora, precum şi obiectele pe care inculpatul le-a folosit la atac, în cauză a fost reţinută agravanta săvârşirii omorului prin cruzimi. De asemenea, întrucât inculpatul ştia că victima era însărcinată, în cauză a fost reţinută şi agravanta săvârşirii omorului asupra unei femei gravide”, spun procurorii.

Anchetatorii infirmă informaţiile privind prezenţa unei alte persoane la faţa locului, în timpul crimei sau ulterior până la sosirea poliţiştilor.

Potrivit unor articole din presă, patronul ar fi fost îndrăgostit de angajata lui şi era furios după ce fata l-a anunţat că intenţionează să plece în Italia, unde locuia mama ei.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
„Luna Sculptorilor Români”, la Iași. Trei tineri și-au încropit un atelier pe stradă și au creat lucrări în fața trecătorilor
„Luna Sculptorilor Români”, la Iași. Trei tineri și-au încropit un atelier pe stradă și au creat lucrări în fața trecătorilor

Zgomote de drujbă, daltă și aparat de sudură au răsunat în weekend pe un bulevard din Iași. Trei tineri s-au așezat în centrul orașului, unde și-au încropit un atelier pentru a crea lucrări de artă în fața trecătorilor.

„A fost un monstru!”. Ce scrie pe certificatul medico-legal al Ioanei, tânăra gravidă ucisă cu o drujbă de șeful ei
„A fost un monstru!”. Ce scrie pe certificatul medico-legal al Ioanei, tânăra gravidă ucisă cu o drujbă de șeful ei

Bărbatul de 72 de ani, care a declarat că i-a luat viața angajatei sale cu aproape 50 de ani mai tânără, nu regretă fapta și nu vrea colaboreze cu anchetatorii.

Declarație halucinantă a bătrânului din București care și-a ucis angajata gravidă cu drujba
Declarație halucinantă a bătrânului din București care și-a ucis angajata gravidă cu drujba

Durere fără margini în familia vânzătoarei gravide ucise în Capitală de șeful ei, cu 50 de ani mai în vârstă.  

Decapitată cu drujba în București, de șeful ei. ”Să îmi omoare copilul un boșorog?”. Ce i-a spus mamei, cu 2 ore înainte
Decapitată cu drujba în București, de șeful ei. ”Să îmi omoare copilul un boșorog?”. Ce i-a spus mamei, cu 2 ore înainte

Apar detalii cumplite în cazul tinerei vânzătoare ucise de șeful ei într-un complex comercial din București. Parchetul a transmis oficial că moartea fetei de 23 de ani a fost una violentă.  

Un adolescent de 16 ani a tăiat cu drujba unul dintre cei mai celebri copaci din lume VIDEO
Un adolescent de 16 ani a tăiat cu drujba unul dintre cei mai celebri copaci din lume VIDEO

Un adolescent în vârstă de 16 ani a fost arestat în urma unei anchete ce vizează tăierea unuia dintre cei mai fotografiaţi copaci din Regatul Unit, informează joi DPA.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.