Ce pedeapsă riscă tânărul din Arad care a infectat mai multe femei cu HIV

×
Codul embed a fost copiat

O descoperire terifiantă pune pe jar autorităţile din Arad. Mai multe tinere, inclusiv minore, ce au avut de-a face cu un bărbat de 30 de ani purtător al virusului HIV trebuie să-şi facă urgent analizele, înspăimântate de gândul că au fost contaminate.

Iar boala ar fi fost transmisă cu bună-ştiinţă de individ, susţin procurorii. Bărbatul este seropozitiv de la naştere, şi nu a suflat o vorbă despre asta partenerelor lui.

Cel mai recent dosar al tânărului se afla acum la inspectoratul de poliţie Arad, unde se verifică circumstanţele în care ar fi îmbolnăvit cu bună ştiinţă o tânără. În acelaşi timp însă, el este trimis în judecată, încă de anul trecut, după ce i-ar fi transmis virusul HIV unei fete care avea 17 ani, atunci când au început o relaţie.

Fata nu ştia că bărbatul este bolnav. Culmea, a fost pusă în gardă tocmai de fosta soţie a bărbatului, aşa că a mers să îşi facă analizele.

Doctorii i-au spus că era şi ea seropozitivă. După această veste, tânăra l-a dat în judecată. Faptele de care este acuzat bărbatul sunt considerate infracţiuni contra sănătăţii publice şi se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 10 ani.

Citește și
Gareth Thomas
Sportivul care a anunțat că e purtător de HIV: „M-am gândit la sinucidere”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Un tânăr din Arad infectat cu HIV şi-a îmbolnăvit soţia şi iubita minoră.
Un tânăr din Arad infectat cu HIV şi-a îmbolnăvit soţia şi iubita minoră. "Şi-au asumat"

Un bărbat de 30 din ani din Arad este suspectat că a infectat intenţionat două femei cu HIV.Un bărbat de 30 din ani din Arad este suspectat că a infectat intenţionat două femei cu HIV.

Sportivul care a anunțat că e purtător de HIV: „M-am gândit la sinucidere”
Sportivul care a anunțat că e purtător de HIV: „M-am gândit la sinucidere”

Gareth Thomas, fostul căpitan al naţionalei de rugby a Ţării Galilor, a mărturisit că este purtător al HIV, virusul imunodeficienţei umane.

Sute de copii infectați cu HIV de un medic seropozitiv. A folosit repetat o seringă contaminată
Sute de copii infectați cu HIV de un medic seropozitiv. A folosit repetat o seringă contaminată

Un doctor a fost arestat în Pakistan după ce 437 de copii dintr-o localitate au fost diagnosticați cu HIV. Poliția încearcă să afle dacă Muzaffar Ghangharo, seropozitiv, i-a infectat intenționat pe pacienți, relatează The Guardian.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.