Ce infecţii pot apărea după o baie în piscină sau în apa mării

litoral apa rece

Sezonul estival, când canicula dă bătăi de cap multora dintre noi, este un bun prilej pentru a da o fugă la mare sau la ştrand.

Apa mării, o piscină care nu a fost corect igienizată pot deveni rapid o sursă de infecţie care ne pot transforma o vacanţă într-un adevărat coşmar. Vara aceasta, în cadrul monitorizării zonelor de îmbăiere de pe litoralul Mării Negre din România, s-a constatat că valorile indicatorului microbiologic E.coli au prezentat creşteri sporadice peste norma stabilită în apa mării.

INSP a dat asigurări că se poate face baie în Marea Neagră, dar a oferit câteva recomandări turiştilor pentru prevenirea posibilelor îmbolnăviri: cum ar fi evitarea înghiţirii apei din mare; îmbăierea doar în zone monitorizate din punct de vedere al calităţii apei de îmbăiere prin examene microbiologice de laborator; respectarea normelor generale de igienă; utilizarea grupurilor sanitare publice; efectuarea duşurilor după îmbăiere, consumul apei potabile doar din surse monitorizate şi avizate sanitar.

Nu doar apa mării poate pune probleme înotătorilor de ocazie şi amatorilor de îmbăieri, ci şi o piscină care nu a fost corect igienizată sau apele râurilor sau lacurilor, care pot deveni sursă de infecţie.

În această perioadă, medicii ORL se confruntă frecvent cu patologii ale urechii externe. Iubitorii de distracţii acvatice vin mai ales cu otită externă bacteriană, frecvent apărută ca urmare a pătrunderii apei contaminate în canalul urechii în timpul scufundărilor sau înotului în apa din piscină sau din mare, care poate conţine bacterii, virusuri şi alte microorganisme nocive.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Din cauza umidităţii ridicate şi a căldurii din timpul verii, mediul umed şi cald al canalului urechii devine propice dezvoltării microorganismelor.

„Otita de piscină poate provoca disconfort şi durere de ureche, uneori extrem de intensă şi care apare mai ales la atingere, cu roşeaţă şi îngustarea conductului. De asemenea, simptomele pot include senzaţia de ureche înfundată, secreţii din ureche şi reducerea auzului. În unele cazuri, pot apărea şi febră şi umflarea ganglionilor limfatici din jurul urechii. Infecţia micotică (fungică) a urechii externe este de asemenea favorizată de umezeală şi se manifestă în primul rând cu mâncărimi, dar şi cu ureche înfundată, secreţii. Netratată la timp, în cazul tulpinilor fungice mai agresive există cazuri când erodează timpanul şi deci lasă sechele pe auz. Un dop de cerumen la contact cu apa se poate manifesta prin scăderea auzului şi chiar cu durere”, a explicat dr. Covaci Anca, medic primar ORL, conform news.ro.

Pentru a nu vă pune în pericol sănătatea şi nici vacanţa, specialistul recomandă alegerea piscinelor şi zonelor de înot curate şi bine întreţinute.

„Pentru cei care au o sensibilitate aparte sau au în istoric mai multe episoade de otită, se recomandă dopurile pentru urechi, care pot fi de ajutor în prevenirea pătrunderii apei în canalul urechii. Există variante disponibile la comerciant sau puteţi apela la unele personalizate, realizate de către audioprotezişti. Cei care au primit în prealabil avizul medicului specialist, pot pune în ureche, la ieşirea din apă, soluţii dezinfectante şi cu efect desicant, precum alcoolul boricat. Cel mai important, după fiecare şedinţă de înot, asiguraţi-vă că vă uscaţi urechile cu atenţie folosind o cârpă moale/colţul de la prosop sau şerveţele de hârtie. Înclinaţi-vă capul pe o parte şi trageţi uşor de pavilion pentru a permite apei să se scurgă din ureche”, a precizat medicul.

Infecţiile urinare şi diareea sunt alte pericole în vacanţa de vară

Marea, bazinele şi lacurile pot provoca şi alte probleme de sănătate cum ar fi boala diareică, erupţiile cutanate, infecţiile respiratorii, dar şi infecţiile tractului urinar. Nisipul, apa sărată sau clorul reprezintă factori în apariţia infecţiilor urinare. Bacteriile pătrund în tractul urinar prin uretră şi încep să se răspândească în vezica urinară. Diareea este una dintre cele mai frecvente afecţiuni determinate de piscină, cauzată de paraziţii de cryptosporidium. Aproape jumătate dintre cazurile de diaree sunt cauzate de această bacterie.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.