Avram Iancu a terminat cea mai dură cursă din lume. Reacția sa la final

×
Codul embed a fost copiat

Curajosul bibliotecar Avram Iancu a terminat pe locul trei ultramaratonul Arctic, o cursă dificilă, dincolo de cercul polar, câştigat în ultimii trei ani de Tibi Ușeriu.

Avram Iancu a fost urmărit de soţia sa, care a avut o singură dorinţă: să nu mai participe niciodată la curse atât de grele.

Ultima etapă a celui mai dificil maraton din lume, care a avut în acest an 611 km şi s-a desfăşurat în condiţii extreme în Canada, dincolo de Cercul Polar, a fost cumplită. Ca să aibă putere, Avram Iancu s-a odihnit înainte.

Din România, soţia sa i-a urmărit traseul cu inima strânsă. La un moment dat chiar a dispărut de pe radar, din fericire a fost doar o problemă tehnică.

Anca Iancu, soţia lui Avram Iancu: "Nu-mi doresc să mai plece la curse din astea aşa riscante. Urmăream pe hartă şi vedeam că mai are foarte puţin. Tot acest parcurs a fost cumplit pentru mine."

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Între timp, Avram Iancu intrase în ultima etapă a traseului şi îi dedica un cântecel.

Nu toţi participanţii la ultramaraton au fost la fel de norocoşi. Ca să nu îngheţe, unul dintre ei şi-a dat foc la sanie. Românul nostru a ajuns la final al treilea.

Avram Iancu a devenit în 2016 primul român care a traversat Canalul Mânecii fără costum de protecţie. În 2017 a traversat Dunărea de la izvoare până la vărsarea în Marea Neagră.

”Mi-am dus drumul până la capăt. Până la capătul lumii. Și deși am reușit nu am niciun merit, e doar îngăduință divină. Iar locul 3 obținut la una dintre cele mai grele curse din lume e doar o răsplată nesperată pentru tot ceea ce am îndurat aici. Dumnezeu să binecuvânteze ROMÂNIA!” este reacția lui Avram Iancu la finalul cursei. 

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.