Aproape 10.000 de restaurante din toată țara, în pragul falimentului, din cauza restricțiilor

×
Codul embed a fost copiat

Aproximativ 10.000 de restaurante din toată țara sunt în pericol să-și declare falimentul, dacă în următoarea perioadă nu vor fi deschise.

O spun reprezentanții industriei ospitalității, care cer o relaxare de urgență măcar pentru restaurantele din hoteluri, strict pentru clienți, și a celor din mall-uri. La polul opus să află ministrul Sănătății, care a declarat că, deocamdată, nici nu se pune problema. Pierderile de până acum, din această industrie, sunt de 50%.

În acest moment site-urile de anunțuri sunt pline cu restaurante și baruri de vânzare.

La Cluj, de pildă, un local cu o capacitate de 30 de locuri este închis din martie. Administratorii plătesc lunar chiria de 17.000 de lei pentru cei 59 de metri pătrați. În timp ce angajații lor s-au reprofilat, patronii nu știu încotro să o apuce. S-au gândit și la varianta vânzării, însă ofertele sunt mult prea mici în comparație cu investiția.

Daniel Mischie, preşedintele Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA): „Odată cu finalziarea crizei sanitare, considerăm că mai bine 25% dintre operatorii din aceste restaurante, adică mai bine 10.000 de restaurante, nu se vor mai putea redeschide s-au nu mai pot fi redeschise de către proprietarii acestora”.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cei din industria ospitalității au cerut autorităților să permită, în prima fază, funcționarea restaurantelor din hoteluri și din mall-uri, chiar dacă sunt conștienți de numărul tot mai mare al infectărilor.

Daniel Mischie: „În mall, ele pot funcționa cu serviciu de take away sau delivery, drept urmare, clienții din mall-uri își cumapra mâncare take away din mall și o mănâncă pe băncuțe din mall. E o dovadă a faptului că orice interdicție e încălcată”.

În cazul în care va fi permis consumul de mâncare în interiorul restaurantelor, există și reguli clare de funcționare. La masă nu vor avea voie mai mult de 4, 6 sau 8 persoane din aceeași familie. Masca va fi obligatorie pentru angajați, dar și pentru clienți în momentul în care aceștia se vor ridica de la masă. Suprafețele vor fi dezinfectate după fiecare oaspete, iar culoarele de intrare și de ieșire vor fi separate.

Dacă ne uităm la datele din 2018, vedem că la nivel național sunt înregistrare între 35.000 și 40.000 de unități unde se poate lua masa. Dintre acestea, 2.500 sunt restaurante în hoteluri, atât pe litoral cât și la munte sau în orice altă parte din țară. La acestea se adaugă cele 300 de fast food-uri și 300 de restaurante din mall-uri. Pe acestea, cer reprezentanți industriei Horeca, le vor deschise pentru a debloca activitatea cât mai curând și pentru a nu intra în colaps.

Ciprian Constantinescu are trei restaurante cu 2.000 de locuri în hoteluri din Jupiter. Astăzi sunt închise.

Ciprian Constantinescu, vicepreședinte FPTR: „Problema nu e doar a litoralului, sunt multe terase. Problema e că în țară, în stațiunile balneoclimaterice, există o problemă majoră, acolo nu au oamenii unde să servească masa, pachetele sunt ciuntite. Așa cum în stare de alertă se pot organiza evenimante private în interior cu 20 de persoane, noi putem compartimenta saloanele, astfel încât să izolăm zone cu 20 de persoane cu respectarea distanțări”.

Ministrul Sănătății a anunțat categoric că, cel puțin deocamdată, nu se pune problema unor noi măsuri de relaxare.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Orban, despre deschiderea restaurantelor: Încă mai aşteptăm să luăm această decizie
Orban, despre deschiderea restaurantelor: Încă mai aşteptăm să luăm această decizie

Premierul Ludovic Orban a declarat vineri că deşi a avut discuţii cu reprezentanţii HoReCa privind posibilitatea deschiderii restaurantelor, din cauza creşterii numărului de cazuri de COVID-19 o decizie în acest sens a fost amânată.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.