Anunțul Ambasadei Olandei, în cazul fetiței ucise în Dâmbovița

cautari fetita disparuta in dambovita
Pro TV

Autoritățile olandeze sunt gata să coopereze cu partenerii români, în cazul fetei din Gura Șuții, care a fost găsită moartă duminică, a anunțat Ambasada Olandei într-un mesaj publicat pe Facebook.

„Ambasada Regatului Ţărilor de Jos a aflat, cu mare regret, despre moarte tragică a unei fete în Gura Şuţii. Autorităţile olandeze sunt gata să îşi ajute partenerii români. Poliţia şi autorităţile judiciare din ambele ţări sunt în contact direct", este mesajul misiunii diplomatice scris pe platforma de socializare, conform Agerpres.

Potrivit unor surse judiciare, principalul suspect în cazul fetei de 11 ani din Gura Şuţii dispărută vineri după ce a plecat de la şcoală şi găsită duminică moartă pe un câmp din apropierea localităţii este un cetăţean olandez care a fost pus sub acuzare pentru omor, lipsire de libertate şi agresiune sexuală.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, Matei Georgeta Camelia, a declarat că moartea fetei a fost violentă, iar eventualele agresiuni sexuale pot fi confirmate după analize de laborator.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

Citește și
Gura Șuții
Olandezul a fost pus sub acuzare pentru uciderea Mihaelei. În țara sa e cunoscut ca pedofil
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Secretarul general al PSD dă vina pe Iohannis pentru moartea fetiței din Dâmbovița
Secretarul general al PSD dă vina pe Iohannis pentru moartea fetiței din Dâmbovița

Secretarul general al PSD Mihai Fifor a dat vina pe președintele Klaus Iohannis pentru moartea fetiței de 11 ani din județul Dâmbovița.

Olandezul a fost pus sub acuzare pentru uciderea Mihaelei. În țara sa e cunoscut ca pedofil
Olandezul a fost pus sub acuzare pentru uciderea Mihaelei. În țara sa e cunoscut ca pedofil

Procurorii i-au făcut cetățeanului olandez dosar penal pentru lipsire de libertate, agresiune sexuală și omor, după ce au analizat imaginile surprinse de aproape 40 de camere de supraveghere din localitatea de de unde a răpit-o pe fata de 11 ani.

Amănunte tulburătoare în cazul fetiței din Dâmbovița. Cum ar fi fost ucisă Mihaela
Amănunte tulburătoare în cazul fetiței din Dâmbovița. Cum ar fi fost ucisă Mihaela

Apar amănunte tulburătoare în cazul fetiței de 11 ani din Dâmbovița care a fost descoperită fără viață duminică, după 2 zile de căutări. 

Fetiţa ucisă în Dâmboviţa. Primarul comunei: ”Se vede trântită pe bancheta din dreapta”
Fetiţa ucisă în Dâmboviţa. Primarul comunei: ”Se vede trântită pe bancheta din dreapta”

Primarul comunei Gura Șuții, Dinu Constantin, a declarat luni că pe camerele de luat vederi ale primăriei localității se vede momentul în care Mihaela, fetița de 11 ani răpită și ucisă, trece prin fața casei sale după ce a intrat într-o mașină.

Filmul dispariției fetiței de 11 ani din Dâmbovița: chinuită şi omorâtă, în 30 de minute
Filmul dispariției fetiței de 11 ani din Dâmbovița: chinuită şi omorâtă, în 30 de minute

Apar amănunte tulburătoare în cazul fetiței de 11 ani din Dâmbovița care a fost descoperită fără viață duminică, după trei zile de căutări. Se pare că biata copilă ar fi fost răpită de un cetățean străin, dusă pe un câmp și omorâtă.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.