Aglomerație la Vama Isaccea. Peste 100 de camioane aşteaptă, de mai multe zile, să treacă Dunărea cu bacul în Ucraina

×
Codul embed a fost copiat

De mai multe zile, peste 100 de camioane aşteaptă, pe malul românesc al Dunării, să treacă fluviul cu bacul în Ucraina, autovehiculele fiind parcate atât în oraş, cât şi în apropierea lui.

La aproape cinci kilometri depărtare de Isaccea, pe şoseaua neasfaltată care uneşte drumul european 87 Tulcea - Brăila de Mănăstirea Cocoş, peste 70 de camioane aşteaptă semnalul autorităţilor să se apropie de vamă.

"Stăm deja de 24 de ore. Încă două sau trei zile o să stăm aici. Apoi, ne duc în carieră, pe deal, unde o să stăm două zile", spune unul din şoferii de camioane care stau pe drumul spre mănăstire.

În oraşul Isaccea, unul din cele două sensuri de mers ale şoselei care uneşte drumul european 87 de trecerea bac este plin de camioane, la fel ca drumul neasfaltat de pe digul ce apără oraşul de inundaţii şi ca parcarea hub-ului umanitar amenajat în apropierea punctului de trecere a frontierei.

Citește și
patron
Patron, câinele genist din Ucraina, a fost premiat la Festivalul de la Cannes pentru munca sa din timpul războiului
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Chinul unor şoferi a început pe malul ucrainean al Dunării, la Orlivka, unde este o coloană de tiruri de 30 de kilometri.

"Am făcut şase zile până aici. Am mers o zi până la Orlivka, iar acolo am aşteptat în coloană 30 de kilometri", a povestit un şofer.

Potrivit Gărzii de Coastă, din 24 de februarie 2022, circa 95.000 de persoane cu 16.000 de autovehicule din Ucraina au intrat în România, prin punctul de trecere a frontierei din Isaccea, iar circa 40.000 de persoane cu 11.000 de mijloace de transport au ieşit din România spre Ucraina.

"Capacitatea bacului este de 17 - 18 tiruri, doar că pe acel bac urcă şi autoturisme. La fiecare transport, circa 10 automarfare urcă pe feribot, pentru că toată lumea vrea să ajungă pe partea cealaltă. Bacul funcţionează non-stop, iar noi efectuăm controlul de frontieră atât pe timpul zilei, cât şi pe timpul nopţii. Avem personal suplimentat şi funcţionăm la capacităţi maxime, aşa cum am făcut-o de la izbucnirea conflictului", a precizat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al Gărzii de Coastă, inspectorul principal Andrei Ene.

Zilele trecute, Primăria oraşului Isaccea a cerut ajutorul Consiliului Judeţean Tulcea pentru amenajarea unui drum secundar şi a unei parcări pentru cele peste 100 de TIR-uri care aşteaptă zilnic, în ultima perioadă, să iasă din România spre Ucraina.

Autoritatea locală a semnalat faptul că numărul camioanelor fluctuează şi a ajuns în unele zile la 250, soluţia pentru această situaţie fiind amenajarea unei parcări şi asfaltarea unui drum.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Război în Ucraina, ziua 95. Președintele Zelenski a mers pe linia frontului, în Harkov
Război în Ucraina, ziua 95. Președintele Zelenski a mers pe linia frontului, în Harkov

Știrile PROTV.ro au prezentat cele mai noi informații despre războiul din Ucraina în format LIVE TEXT.

Patron, câinele genist din Ucraina, a fost premiat la Festivalul de la Cannes pentru munca sa din timpul războiului
Patron, câinele genist din Ucraina, a fost premiat la Festivalul de la Cannes pentru munca sa din timpul războiului

Celebrul cățel ucrainean Patron a fost premiat la Festivalul de la Cannes 2022 pentru munca sa în timpul războiului.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.