Adolescentă de 16 ani, înjunghiată în picior de o fată de aceeaşi vârstă, pe o stradă din Sectorul 1 al Capitalei

injunghiata
Getty

O adolescentă de 16 ani a fost înjunghiată în picior, luni, de o fată de aceeaşi vârstă, pe o stradă din Sectorul 1 al Capitalei, autoarea faptei fiind identificată şi prinsă.

 

La data de 05.09.2022, poliţişti din cadrul Poliţiei Capitalei-Secţia 5 s-au autosesizat cu privire la faptul că, în urma unui conflict spontan, o minoră, în vârstă de 16 ani, a fost înjunghiată cu un obiect înţepător/tăietor, în zona piciorului, de către o altă minoră, de aceeaşi vârstă, în timp ce se aflau pe o stradă din Sectorul 1”, anunţă Poliţia Capitalei.

Poliţiştii au acordat primul ajutor victimei, iar ulterior aceasta a fost transportată de un echipaj medical la o unitate spitalicească, în stare conştientă, cooperantă, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.

La scurt timp a fost identificată şi depistată tânăra bănuită de săvârşirea faptei, care se află acum în custodia poliţiei.

Poliţiştii Secţiei 5 continuă cercetările sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, pentru lovire sau alte violenţe.

Citește și
politie marea britanie
O fetiță a murit după ce un bărbat a intrat în casă și a împușcat-o, iar o femeie a fost înjunghiată mortal într-un bar
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un conflict pornit de la un reproș a degenerat, iar o femeie a ajuns la spital, înjunghiată de nenumărate ori de iubitul ei
Un conflict pornit de la un reproș a degenerat, iar o femeie a ajuns la spital, înjunghiată de nenumărate ori de iubitul ei

Un conflict iscat între doi iubiți aflați într-un camping din Eforie Nord s-a terminat într-o baie de sânge. Cei doi tineri, originari din București, erau în vacanță, iar el ar fi consumat o cantitate importantă de alcool.

O fetiță a murit după ce un bărbat a intrat în casă și a împușcat-o, iar o femeie a fost înjunghiată mortal într-un bar
O fetiță a murit după ce un bărbat a intrat în casă și a împușcat-o, iar o femeie a fost înjunghiată mortal într-un bar

O fetiță e nouă ani a fost împușcată mortal de un bărbat care a intrat în casa în care ea locuia. Iar o femeie a murit după ce a fost înjunghiată într-un bar din Marea Britanie.

Primele declarații ale Margheritei de la Clejani după ce a fost atacată pe stradă. „Am fost înjunghiată în zona inimii”
Primele declarații ale Margheritei de la Clejani după ce a fost atacată pe stradă. „Am fost înjunghiată în zona inimii”

Individul care a tăiat miercuri seara două femei, în centrul Capitalei, a fost reținut pentru 24 de ore. Mergea cu trotineta electrică și le-a atacat pe ambele femei în zona pieptului.

O femeie a fost înjunghiată mortal la un eveniment politic, în Suedia
O femeie a fost înjunghiată mortal la un eveniment politic, în Suedia

Poliţia suedeză a anunţat miercuri că o femeie de circa 60 de ani a fost ucisă într-un atac cu cuţitul în plină zi pe insula Gotland, unde principalii responsabili politici ai ţării s-au reunit pentru o săptămână, relatează AFP şi Reuters.

O fată de 15 ani din Vaslui a fost înjunghiată de fostul iubit chiar în fața mamei ei
O fată de 15 ani din Vaslui a fost înjunghiată de fostul iubit chiar în fața mamei ei

O fată de 15 ani din județul Vaslui a fost înjunghiată de fostul iubit, chiar sub privirile mamei adolescentei.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.