Accident grav pe A2. Două persoane, scoase dintre fiarele contorsionate ale mașinii

ambulanta

Două persoane au fost rănite, duminică, după ce o mașină a părăsit carosabilul și s-a răsturnat, pe Autostrada A2.

Astfel, un echipaj de descarcerare a intervenit în zona Cernavodă, pentru a scoate cele două persoane dintre fiarele contorsionate, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea", conform Agerpres.

Conform sursei citate, au intervenit pompierii Detaşamentului Cernavodă, iar cele două persoane, un bărbat şi o femeie, au fost predate echipajelor medicale de la SMURD, respectiv Serviciul de Ambulanţă Judeţean Constanţa.

Accidentul a avut loc la kilometrul 179 al autostrăzii A2, „autoturismul lovind parapetul marginal şi ajungând în şanţ", a transmis Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Constanţa, cu menţiunea că nu a fost afectată circulaţia rutieră în zonă.

Maşina se deplasa dinspre Bucureşti către Constanţa şi se pare că şoferul ar fi adormit la volan.

Citește și
masina lovita de tren
Maşina în care erau o mamă cu 2 copii, lovită şi târâtă de tren sute de metri. VIDEO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Accident cu două taxiuri, în Timișoara. Eroarea comisă de unul din șoferi
Accident cu două taxiuri, în Timișoara. Eroarea comisă de unul din șoferi

Un bărbat de 43 de ani din Timișoara a ajuns la spital, după ce mașina pe care o conducea a fost izbită în plin de un alt șofer, care nu ar fi fost atent la indicatoarele rutiere.

Maşina în care erau o mamă cu 2 copii, lovită şi târâtă de tren sute de metri. VIDEO
Maşina în care erau o mamă cu 2 copii, lovită şi târâtă de tren sute de metri. VIDEO

O șoferiță și cei doi copii ai săi au scăpat cu viață ca prin minune.

Preot mort după ce tractorul în care se afla a fost făcut bucați de un TIR
Preot mort după ce tractorul în care se afla a fost făcut bucați de un TIR

Tragedie în judeţul Mehedinţi, unde doi bărbaţi, între care un preot, au murit după ce tractorul în care se aflau a fost spulberat de un TIR condus de un cetăţean turc. Victimele cărau nişte stupi cu o remorcă nesemnalizata.

Accident foarte grav, pe o şosea din Arad. Sunt 3 victime
Accident foarte grav, pe o şosea din Arad. Sunt 3 victime

Accident grav pe DN7, în judeţul Arad.

Gestul care a costat-o viața pe o șoferiță din Constanța. Alte 2 persoane au ajuns la spital
Gestul care a costat-o viața pe o șoferiță din Constanța. Alte 2 persoane au ajuns la spital

Un accident mortal a avut loc, vineri seară, în judeţul Constanța, la ieşire din localitatea Techirghiol.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.