Mormane de gunoi lăsate în urmă după grătarele la iarbă verde de 1 mai. Ambalaje și cauciucuri lăsate în urmă de petrecăreți
A rămas dezastru în urma celor care au petrecut ziua de 1 mai în natură. După ce s-au bucurat de grătarele încinse și vremea bună care le-a permis să se relaxeze în aer liber, au lăsat în urmă mormane de gunoi.
Saci întregi - însumând tone de resturi - au fost adunați după acest weekend.
Pe malurile Doftanei, în Prahova, unde mii de români au petrecut ziua de 1 mai la iarbă verde, acum e liniște. Însă poienițele sunt sufocate de peturi, pungi, caserole de mici, sticle sau doze de bere si suc.
Petrecăreții au avut probabil intenții bune și s-au obosit să pună resturile în saci de gunoi. Au uitat însă să urce și sacii in porbagaj la plecare.
Gunoaiele ascunse de turiști la marginea șoselei, după parapeți, sunt acum împrăștiate de câinii de pripas, care caută ceva de mâncare. Ieri, administrația locală nu a trimis pe nimeni să curețe locul și nici măcar să golească tomberoanele.
Parcul Natural Lunca Mureșului, arie protejată, care se întinde pe 80 de kilometri de-a lungul râului Mureș, în apropiere de Arad, este locul preferat de mulți oameni, pentru relaxarea în natură.
Însă după ei, dezastru... Nu doar ambalaje felurite, ci și cauciucuri au fost abandonate în parc. Rangerii au strâns 30 de saci de gunoaie într-o singură oră!
Florin Hălăștuan, ranger Parcul Natural Lunca Mureșului: „Au fost la centrul de vizitare în jur de 100 de persoane. După ei avem trei tomberoane pline cu gunoaie. Vin cu multe bagaje cu mâncare și băutură și le aruncă la noi în loc să-și învețe copilul să le ducă acasă.
Femeie: „Am venit așa la plimbare după bureți, dar ce gunoaie, este dezastru, o părere proastă. Chiar dacă nu este coș de gunoi, lasă-le într-un loc de unde pot fi luate.”
În sezonul estival, administrația parcului plătește lunar 2.000 de lei firmei de salubritate, pentru a curăța zona.
Doi pensionari la o masă în pădure: „Îmi duc sacul de pungă și aici pun tot gunoiul și-l arunc la gunoi, niciodată nu las pe jos.”
 (5).webp)
