Un bărbat din Vâlcea a ucis-o pe fiica surorii sale, de nici trei ani. S-a enervat că plângea şi a aruncat-o pe podea

Femeie de 64 de ani, lovită în cap cu toporul de nepoata pe care o crescuse. Polițiștii încearcă să afle cum s-a ajuns aici
StirilePROTV

Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a ucis-o pe fiica surorii sale, în vârstă de doi ani şi 11 luni, care îi fusese încredinţată de părinţi, el enervându-se pentru că aceasta plângea şi a aruncat-o pe podea.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea a anunţat, printr-un comunicat de presă, că, miercuri, a început urmărirea penală faţă de un bărbat pentru comiterea infracţiunii de omor asupra unui membru de familie.

“În seara zilei de 10 septembrie, inculpatul, în timp ce se afla la locuinţa sa din comuna Câineni, judeţul Vâlcea, iritat de faptul că minora în vârstă de 2 ani şi 11 luni (nepoata sa de soră, care îi fusese încredinţată de părinţii acesteia spre creştere şi educare în lipsa acestora) plângea, acesta a exercitat cu intensitate acte de violenţă asupra minorei, respectiv a aruncat-o şi a proiectat-o pe podeaua de ciment a imobilului, împrejurări în care victima a suferit un politraumatism cu traumatism cranio cerebral (cu hemoragie meningo-cerebrală) şi traumatism abdominal (cu ruptură hepatică, contuzie renală dreapta şi hemoperineu consecutiv), leziuni ce au condus la decesul victimei la data de 12 septembrie la Spitalul de Pediatrie din municipiul Sibiu”, se arată în comunicat, potrivit News.ro.

Bărbatul a fost prezentat, miercuri, Tribunalului Vâlcea, care a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
O pacientă de 22 de ani a fost violată la Urgențe, după care s-a sinucis. Tragedia a avut loc într-un spital din Italia
O pacientă de 22 de ani a fost violată la Urgențe, după care s-a sinucis. Tragedia a avut loc într-un spital din Italia

O tânără în vârstă de 22 de ani, internată într-un spital din apropiere de Milano, a fost victima unui abuz.  

ANIMAȚIE GRAFICĂ | Cum s-a produs accidentul șocant din Mureș, în care un TIR a strivit 5 oameni care stateau la o terasă
ANIMAȚIE GRAFICĂ | Cum s-a produs accidentul șocant din Mureș, în care un TIR a strivit 5 oameni care stateau la o terasă

Scene îngrozitoare în Mureș. Cinci oameni, care stăteau la o terasă, au fost loviți în plin, de un TIR, care acroșase o mașină. Patru dintre răniți sunt în stare gravă.

Verișorul Raisei a recunoscut crima după 15 ore de audieri. Rudele spun că a omorât-o pentru că fetița i-ar fi mâncat pâinea
Verișorul Raisei a recunoscut crima după 15 ore de audieri. Rudele spun că a omorât-o pentru că fetița i-ar fi mâncat pâinea

Verișorul Raisei, bănuit că i-a luat viața copilei din Dolj, a fost reținut noaptea trecută pentru 24 de ore, pentru omor calificat. Adolescentul a recunoscut faptele după 15 ore de audieri.  

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.