Bebeluș român de 6 luni, găsit mort în pătuț, în Italia. De ce e anchetată mama lui

bebelus
iStock

Moartea unui bebeluș român de 6 luni, găsit decedat chiar de mama lui, în locuința lor din Comiso, Ragusa, a declanșat o anchetă, medicii descoperind la autopsie că acesta avea un braț rupt.

 

Medicii au descoperit la autopsia efectuată, sâmbătă, că bebelușul de 6 luni suferise o fractură la un braț, care s-a produs înainte de moartea copilului, pe 19 februarie.

Potrivit tgcom24.mediaset.it, mama a fost chemată să dea declarații, sub suspiciunea de rele tratamente aplicate minorului.

Femeia de 36 de ani, care mai are cinci copii, a fost audiată timp de mai multe ore de procurori.

Citește și
TIR blocat român
Un român a vrut să intre cu TIR-ul pe o străduță din Italia. Oamenii au sunat la poliție
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În timpul audierilor, procurorii au dorit să afle de ce a existat un interval lung de timp între momentul în care copilul a fost găsit și telefonul dat la salvare. Medicii sosiți la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a salva bebelușul.

Sursa citată notează că doi dintre copiii tinerei mame se află în România, doi în Tunisia, cu tatăl lor, în timp ce un al cincilea copil a fost preluat de autoritățile italiene, în urma unei tribunalului pentru minori din Catania.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Român ucis de o furtună în Italia. Bărbatul se întorcea acasă cu mașina
Român ucis de o furtună în Italia. Bărbatul se întorcea acasă cu mașina

Un român de 40 de ani a murit, sâmbătă, după ce un copac a căzut peste mașina pe care o conducea pe o stradă din Guidonia, în apropiere de Roma.

Un român a vrut să intre cu TIR-ul pe o străduță din Italia. Oamenii au sunat la poliție
Un român a vrut să intre cu TIR-ul pe o străduță din Italia. Oamenii au sunat la poliție

Un șofer român de TIR a rămas blocat cu mastodontul de 12 metri pe o străduță din Magnano, Italia, locuitorii chemând carabinierii.

Reacția familiei româncei abandonate la morgă, în Italia. Unde va fi înmormântată Viorica
Reacția familiei româncei abandonate la morgă, în Italia. Unde va fi înmormântată Viorica

Apelul lansat de italieni pentru găsirea familiei unei românce de 34 de ani, al cărei cadavru a fost abandonat la morga din orașul Ferrara, nu a rămas fără rezultat.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.