Surpriză de proporții. Țara care a anunțat că s-a retras de la Eurovision 2019

Eurovision 2019

Ucraina s-a retras de la Eurovision 2019, a anunțat miercuri seară postul național de televiziune.

"Câștigătoarea selecției naționale pentru Eurovision în acest an a fost cântăreața MARUV, cu care postul public - așa cum o face în fiecare an - s-a oferit să încheie un acord pentru a reprezenta Ucraina la concurs. După negocieri, MARUV a refuzat să semneze acordul.

Prin urmare, în situația în care nu se semnează acordul cu câștigătorul sunt contactați cei care au ocupat locurile 2 și 3 după selecția națională. Freedom Jazz și Kazka au refuzat, de asemenea, să participe la concursul de concurs”, se precizează în comunicat.

”Având în vedere situația actuală, în conformitate cu Legea de funcționare a radiodifuziuniii publice, Societatea Publică de Radiodifuziune a decis să refuze participarea la concursul  Eurovision 2019", se precizează în finalul comunicatului.

Maruv a anunțat marți nu va reprezenta Ucraina la Eurovision, deşi a fost câştigătoarea selecţiei naţionale, pe fondul unei dispute legate de tensiunile dintre ţara sa şi Rusia.

Citește și
Elena Carstea
Elena Cârstea, despre Ester Peony, câștigătoarea Eurovision România 2019. „Cântă ca pantofii mei”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Televiziunea publică din Ucraina a renunţat la Maruv, deşi artista şi melodia sa "Cântecul Sirenei" fuseseră alese să reprezinte această ţară la concursul Eurovision de la Tel Aviv.

Cântăreaţa de 27 de ani, pe numele său real Anna Korsun, s-a confruntat cu o reacţie negativă, după ce mai mulţi politicieni ucraineni au declarat că artistei nu ar trebui să i se permită să participe în numele Ucrainei deoarece are programate turnee în Rusia.

Ministerul ucrainean al Culturii a intervenit la rândul său în dispută precizând că doar "patrioţii conştienţi de responsabilitatea lor" ar trebui să aibă voie să cânte pentru Ucraina la cunoscutul concurs muzical, în contextul în care "mii de eroi mor pentru integritatea teritorială" a acestei ţări.

Maruv a fost câştigătoarea selecţiei naţionale de sâmbătă pentru concursul care se va desfăşura în Israel în luna mai. Artista a declarat însă că televiziunea publică din Ucraina a încercat să-i impună obligaţii contractuale, cerându-i să nu meargă în turnee în Rusia, ceea ce, crede ea, ar fi transformat-o într-o propagandistă pentru guvern.

"Sunt un cetăţean al Ucrainei, plătesc impozite şi iubesc cu sinceritate Ucraina. Dar nu sunt pregătită să mă adresez cu sloganuri şi să transform participarea mea la concurs într-o activitate de promovare a politicienilor noştri ", a scris ea pe Facebook. "Sunt o muziciană, nu o marionetă pe scena politică".

Vedeta, a cărei melodie a fost vizionată de 6,8 milioane de ori pe YouTube, a adăugat: "Mulţumesc sincer tuturor celor care au crezut în mine şi m-au votat"

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Scandal cu câștigătoarea Eurovision Ucraina. Artista a fost retrasă din concurs
Scandal cu câștigătoarea Eurovision Ucraina. Artista a fost retrasă din concurs

Câștigătoarea Ucrainei pentru Eurovision 2019, cântăreața Maruv, a renunțat la participarea la concurs, din cauza relațiilor tensionate dintre țara sa și Rusia, potrivit BBC News.

Elena Cârstea, despre Ester Peony, câștigătoarea Eurovision România 2019. „Cântă ca pantofii mei”
Elena Cârstea, despre Ester Peony, câștigătoarea Eurovision România 2019. „Cântă ca pantofii mei”

Elena Cârstea a criticat dur prestaţia câştigătoarei Eurovision România 2019, Ester Peony.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.