Saga și-a închis porțile, dar deja se fac planuri pentru anul viitor. Va fi primul festival din 2022

×
Codul embed a fost copiat

A fost ultima noapte de festival și la București. Zeci de mii de oameni au spus "prezent" la Romaero Băneasa, unde a fost găzduit festivalul de muzică electronică "SAGA".

Pentru că a avut un succes neașteptat încă de la prima ediție, organizatorii au anunțat de pe acum data următoarei întâlniri: prima săptămână din iunie.

Nume mari au urcat și duminică seară pe scena festivalului Saga. În așteptarea Dj-iilor preferați, tinerii s-au antrenat pentru distracţie ... în avion.

„E super. E prima oară când vin și nu se compară cu nimic altceva. Cea mai tare experiență, party în avion” spune un tânăr.

Primul care a urcat pe scena principală a fost Dj Topic. Artistul a povestit cum a fost revenirea, după doi ani de pauză.

Citește și
Saga
Zeci de mii de tineri din toată lumea se distrează la festivalul de muzică electronică „Saga”, în Capitală
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

DJ Topic: „A fost minunat. Publicul a fost extraordinar și abia aștept să revin anul următor”.

Și Dj-ul de origine germană, Robin Schulz, a făcut furori.

Alan Walker, autorul pieselor „Faded” și „On my way”, şi-a făcut apariția după miezul nopții.

Accesul la festival s-a făcut în baza Certificatului Verde European, care atestă vaccinarea, trecea prin boală sau faptul că deţinătorul are un test COVID negativ. Regulile nu le-au stricat distracţia tinerilor.

Spectator: „Suntem foarte mulțumiți și fericiți toți. Am fost în fiecare zi, de pe la orele 5-6 să îi prindem pe toți.”

Reporter: Cine ţi-a plăcut cel mai mult?

Spectator: „Mai mulţi, foarte mulți, mi-au plăcut toți.”

„Sunt la primul Festival din viaţa mea şi mi-am rupt capul. e geniiial" spune altcineva.

Pentru că prima ediţie Saga a fost un succes, organizatorii fac deja planuri pentru anul viitor.

CEO Saga: „Următoarea ediție a festivalului va fi pe 3,4,5 iunie, va fi primul festival al anului. Deja discutăm cu artiştii, avem nişte nume mari pentru anul viitor și cred că îi vom anunța în câteva săptămâni”.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Festivalul Saga, o explozie de energie, lumină și culoare. Participanții s-au distrat până în zori
Festivalul Saga, o explozie de energie, lumină și culoare. Participanții s-au distrat până în zori

În Capitală, ce-a de-a doua zi a festivalului Saga a făcut din nou scenele să vibreze.

Zeci de mii de tineri din toată lumea se distrează la festivalul de muzică electronică „Saga”, în Capitală
Zeci de mii de tineri din toată lumea se distrează la festivalul de muzică electronică „Saga”, în Capitală

În Capitală, zeci de mii de tineri din toată lumea se distrează la „Saga”, un festival de muzică electronică.

Actorul Ned Beatty, cunoscut din filmele
Actorul Ned Beatty, cunoscut din filmele "Deliverance" şi "Toy Story 3", a murit

Ned Beatty, un prolific actor american, nominalizat la Oscar şi devenit cunoscut pe plan internaţional după ce a jucat în filme precum "Deliverance", "Network", "Toy Story 3" şi saga "Superman", a murit duminică la vârsta de 83 de ani, informează AFP.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.