Laura Cosoi este însărcinată din nou. Actrița a dezvăluit sexul bebelușului

laura cosoi
Instagram

Laura Cosoi este însărcinată pentru a treia oară. Actrița și-a anunțat fanii pe contul ei de Instagram.

Laura Cosoi a postat pe rețelele sociale o fotografie în care apare alături de soțul ei, cele două fetițe, dar și de o ecografie.

Actrița a dezvăluit, chiar în ziua de Crăciun, că Rita și Vera vor avea încă o surioară.

„Cel mai mult îmi place să fiu cu ei! Mi-am imaginat, alături de Cosmin, o familie mare, unită, cu scaune multe așezate în jurul mesei de Crăciun, cu copiii care să ne colinde, să se alerge în jurul bradului, să mă ajute la făcut prăjituri, o viață în care iubirea să ne acopere! În acest moment brațele noastre devin și mai încăpătoare, sufletul și mai plin, emoțiile și mai copleșitoare, căci în lumea asta a noastră mai așteptăm o fetiță, o surioară pentru Rita și Vera. Ce dar minunat este viața, câtă bogăție pot aduce copiii, ce sentiment înălțător de recunoștință ne încearcă ori de câte ori le privim, cât de mare și de bun este Dumnezeu cu noi…! Mi-am dorit să împărtășesc această bucurie cu voi azi, pentru că sunteți parte din viața mea și mi-ați fost alături de fiecare dată în toate momentele importante. Și pentru asta vă mulțumesc!”, este mesajul transmis de Laura Cosoi.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cristiano Ronaldo anunţă că va mai avea doi copii. Georgina este însărcinată cu gemeni
Cristiano Ronaldo anunţă că va mai avea doi copii. Georgina este însărcinată cu gemeni

Starul portughez Cristiano Ronaldo a anunţat, joi, în social media, că iubita sa Georgina Rodriguez este însărcinată şi va naşte gemeni.

Ce puteți face dacă aveți peste 35 de ani și nu rămâneți însărcinată în șase luni
Ce puteți face dacă aveți peste 35 de ani și nu rămâneți însărcinată în șase luni

Aveți peste 35 de ani și sarcina nu apare în șase luni? Nu așteptați să treacă timpul fară un diagnostic.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.