Jennifer Aniston: Reuniunea actorilor din serialul Friends a fost ca în familie

Jennifer Aniston
Getty

Joey şi-ar fi deschis un magazin de sandvişuri, Monica s-ar fi luat la întrecere cu alte mame la vânzările de produse gătite organizate în scop caritabil la şcoală, iar Rachel ar fi înfiinţat propria linie vestimentară.

Asta îşi imaginează vedetele din ''Friends'' că ar fi făcut personajele lor la 17 ani după încheierea serialului comic de succes, în 2004, relatează Reuters, conform Agerpres.

Înaintea unei reuniuni speciale care va fi difuzată săptămâna viitoare, Jennifer Aniston, Lisa Kudrow, Courteney Cox, David Schwimmer, Matt LeBlanc şi Matthew Perry au vorbit într-un interviu acordat revistei People despre reuniunea şi amintirile cu care au rămas în urma serialului.

''Întotdeauna am simţit că Monica ar face ceva competitiv cu alte mame, luându-se la întrecere cu ele. Indiferent dacă este vorba de vânzarea de produse gătite la şcoală, sau ceva de genul acesta. Ar fi aşa de enervantă. Ar fi şefa PTA (asociaţia de părinţi şi profesori, n.r.)'', a declarat Cox pentru People.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Joey ar fi deschis un lanţ de magazine de sandvişuri", a spus la rândul său LeBlanc.

''Şi ar fi mâncat toate sandvişurile'', a glumit Perry.

Serialul ''Friends'', care prezintă întâmplările prin care trec şase tineri din New York, a fost una dintre cele mai populare emisiuni de televiziune în anii '90 şi a revenit recent în atenţia publicului datorită platformelor de streaming, unde se numără printre cele mai vizionate programe la nivel mondial.

Reuniunea fără scenariu, difuzată pe HBO Max la data de 27 mai, se va bucura de prezenţa unor invitaţi celebri, printre care Lady Gaga, Justin Bieber, Reese Witherspoon sau David Beckham, dar şi a unor actori care au jucat roluri secundare în ''Friends'', cum ar fi Janice, Richard şi Gunther.

Timpul petrecut împreună pentru reuniune a fost ''ca în familie'', a declarat Aniston. ''Nu am surori. Bănuiesc că aşa sunt surorile'', a spus ea.

Schwimmer a declarat că la încheierea seriei originale, în 2004, a luat din biroul personajului său, paleontolog, plăcuţa pe care scria ''Profesor Geller''. Kudrow a spus că a luat inelele lui Phoebe ca amintire şi legitimaţia de acces în studioul în care a fost filmat serialul.

Interviul va fi publicat în ediţia de vineri a revistei People.

Filmările episodului special din "Friends" au fost amânate din cauza pandemiei de coronavirus, acestea având loc în cele din urmă luna trecută, la Burbank, în California.

Potrivit site-ului revistei Variety, cei şase actori, care sunt şi co-producători executivi ai episodului reuniunii, au negociat o sumă de 2,5 milioane de dolari fiecare pentru filmarea acestui episod unic.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Gigi şi Bella Hadid donează 1 milion de dolari pentru familiile din Fașia Gaza
Gigi şi Bella Hadid donează 1 milion de dolari pentru familiile din Fașia Gaza

Bella Hadid şi sora ei, Gigi, donează împreună 1 milion de dolari pentru a susţine eforturile de ajutorare a familiilor palestiniene, conform unui anunţ al agentului modelului, transmite sâmbătă DPA.

 

David Beckham își asumă un nou angajament regal. Ce rol important joacă pentru regele Charles al III-lea
David Beckham își asumă un nou angajament regal. Ce rol important joacă pentru regele Charles al III-lea

David Beckham își asumă un nou rol regal alături de regele Charles al III-lea. Monarhul l-a ales pe fostul căpitan al echipei de fotbal a Angliei pentru un nou post de ambasador.

 

Jennifer Lopez a anulat pe neașteptate un turneu în SUA. Ce s-ar ascunde în spatele deciziei
Jennifer Lopez a anulat pe neașteptate un turneu în SUA. Ce s-ar ascunde în spatele deciziei

Jennifer Lopez este ținta unor zvonuri, după ce și-a anulat pe neașteptate turneul din Statele Unite.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.