Finalul sezonului trei din CLANUL a fost în topul preferințelor telespectatorilor

clanul
Pro TV

O poveste care i-a ținut pe telespectatori, în fiecare luni seară, în fața televizoarelor și care i-a lăsat, de fiecare dată, cu semne de întrebare și cu dorința de a derula timpul cât mai rapid până la următorul episod.

Un serial fenomen care a adus în prim plan povestea a doi frați pe care soarta i-a despărțit, dar hazardul i-a apropiat fără să știe. CLANUL a ajuns, aseară, la finalul celui de-al treilea sezon, iar cei de acasă nu au ratat niciun minut din episodul care a arătat că adevărul iese mereu la iveală.

CLANUL a fost lider de audiență aseară, în intervalul 20:28 – 22:58, în rândul publicului național, cu vârstă cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD. Serialul a înregistrat 7.9 puncte de rating și 25.2% share, în timp ce televiziunea de pe poziția secundă avea 6.3 puncte de rating și 19.9% share. Aproape 1.3 milioane de telespectatori din întreaga țară au urmărit serialul.

Alianța Magda – Sofia a trecut prin cel mai puternic test de la început și până acum. Surpriza? Ascunzișurile le-au apropiat și mai mult și le-au adus mână în mână cu cel care le-a fost dușman – Pelicanu’. ”Noi toți trei avem un singur dușman care ne-a făcut nenorociri și ne-a stricat viața: Tătuțu`. Da` potențialul care-l avem toți trei, dacă ne punem la un loc, nu ne mai doboară nimic”, le-a spus acesta înainte de a parafa o înțelegere care ar putea schimba totul pe viitor.

Un alt test va trebui să-l dea și Luminița, acum că știe că Tudor este în viață, dar nu are voie să spună nimănui. Nici măcar Ilincăi. Despre căutare este vorba și în viața lui Costoiu, care e pe cale să o piardă pe Silvia, femeia pe care o iubește. Să fie oare Bebe cel care îi va distruge și acum prezentul și viitorul?

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Întrebări fără răspuns. Întâlniri cu potențiale morți iminente. O poveste ce continuă. Filmările pentru sezonul 4 au început deja, iar echipa pregătește un final al poveștii ce nu va putea fi ratat.

Cele trei sezoane ale serialului sunt disponibile online, pe VOYO.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Gigi şi Bella Hadid donează 1 milion de dolari pentru familiile din Fașia Gaza
Gigi şi Bella Hadid donează 1 milion de dolari pentru familiile din Fașia Gaza

Bella Hadid şi sora ei, Gigi, donează împreună 1 milion de dolari pentru a susţine eforturile de ajutorare a familiilor palestiniene, conform unui anunţ al agentului modelului, transmite sâmbătă DPA.

 

David Beckham își asumă un nou angajament regal. Ce rol important joacă pentru regele Charles al III-lea
David Beckham își asumă un nou angajament regal. Ce rol important joacă pentru regele Charles al III-lea

David Beckham își asumă un nou rol regal alături de regele Charles al III-lea. Monarhul l-a ales pe fostul căpitan al echipei de fotbal a Angliei pentru un nou post de ambasador.

 

Jennifer Lopez a anulat pe neașteptate un turneu în SUA. Ce s-ar ascunde în spatele deciziei
Jennifer Lopez a anulat pe neașteptate un turneu în SUA. Ce s-ar ascunde în spatele deciziei

Jennifer Lopez este ținta unor zvonuri, după ce și-a anulat pe neașteptate turneul din Statele Unite.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.