Rețea internațională de contrabandă cu tutun, destructurată de Parchetul European. Percheziții la Vama Siret

tigari
Shutterstock

Parchetul European, condus de Laura Codruța Kovesi, anunță destructurarea unei grupări internaționale specializate în frauda vamală cu tutun, care acționa și în România.

Reprezentanţii Parchetului European (EPPO) de la Iaşi au efectuat marţi opt percheziţii, inclusiv la sediul Biroului Vamal Siret şi la domiciliile unor funcţionari vamali, în cadrul unei anchete privind o schemă de fraudă vamală orchestrată pentru a evita plata taxelor şi impozitelor vamale pentru tutunul importat, anunţă EPPO într-un comunicat, potrivit News.

Potrivit anchetei, mai multe persoane fizice şi juridice din Cehia, Germania, Italia, Lituania, Polonia, Slovacia şi Ucraina au pus în aplicare un circuit vamal fraudulos pentru importul de tutun prelucrat (tutun de narghilea şi tutun de pipă) din Emiratele Arabe Unite şi Turcia.

Aceste produse din tutun erau în mod aparent destinate unor ţări terţe (din afara UE), cum ar fi Ucraina şi Kazahstan, şi, prin urmare, au fost declarate ca fiind în tranzit prin UE, ceea ce permite suspendarea plăţii taxelor până la achiziţionarea mărfurilor în ţara de destinaţie finală.

50 de transporturi cu tutun au fost declarate în tranzit, deși erau goale

Citește și
vaccinuri
Parchetul European confirmă investigarea achiziţiei vaccinurilor anti-COVID de către Comisia Europeană
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În realitate, însă, conform probelor colectate, bunurile nu au părăsit spaţiul UE, ci au fost vândute ilegal pe piaţa neagră din unele ţări ale UE, inclusiv Belgia şi Germania.

Acest lucru ar fi fost făcut cu complicitatea vameşilor români de la Biroul Vamal Siret, care este principalul punct vamal de la frontiera României cu Ucraina, arată comunicatul EPPO.

Se presupune că, între iunie 2017 şi ianuarie 2018, un total de 50 de transporturi de produse din tutun prelucrat au fost declarate ca fiind în tranzit prin UE - majoritatea provenind din Italia (35). Au existat, de asemenea, transporturi care au pornit din Germania (opt), Lituania (şase) şi Cehia (unul).

Anchetatorii cred că vehiculele declarate la Biroul Vamal Siret ca fiind transporturi de tutun erau în realitate goale, pentru a simula tranzitul către ţări terţe şi a se sustrage de la plata taxelor şi impozitelor vamale.

În consecinţă, mărfurile erau vândute în ţările UE cu profituri uriaşe, sustrăgându-se în acelaşi timp de la colectarea taxelor, accizelor şi TVA. Se estimează că această schemă a cauzat prejudicii de peste 650 000 EUR numai în ceea ce priveşte taxele vamale.

Percheziţiile de marţi au fost efectuate de procurorii europeni delegaţi ai Biroului EPPO Iaşi, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Structurii de Sprijin a Procurorilor Europeni Delegaţi în România, ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Suceava, precum şi cu ofiţeri vamali din cadrul Autorităţii Vamale Române.

În vederea recuperării prejudiciilor aduse bugetului naţional şi al UE, oamenii legii au pus sechestru pe bunuri imobile (cinci imobile) şi numerar în diferite valute, printre care euro, dolari americani, leu românesc şi hrivna ucraineană.

Toate persoanele în cauză sunt prezumate nevinovate până la proba contrarie în instanţele de judecată competente din România.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Laura Codruța Kovesi cere ridicarea imunităţii a două eurodeputate din Grecia. Una dintre ele este Eva Kaili
Laura Codruța Kovesi cere ridicarea imunităţii a două eurodeputate din Grecia. Una dintre ele este Eva Kaili

Parchetul european (EPPO), condus de Laura Codruța Kovesi, a cerut, joi, ridicarea imunităţii parlamentare a două eurodeputate din Grecia, între care Eva Kaili, în prezent arestată într-o presupusă afacere de corupţie care implică statul Qatar.

Parchetul European confirmă investigarea achiziţiei vaccinurilor anti-COVID de către Comisia Europeană
Parchetul European confirmă investigarea achiziţiei vaccinurilor anti-COVID de către Comisia Europeană

Parchetul European (EPPO) a anunţat vineri deschiderea unei investigaţii asupra achiziţiei vaccinurilor anti-COVID-19 de către Comisia Europeană, care costă statele UE miliarde de euro, relatează agenţiile DPA şi EFE, scrie Agerpres. 

Anchetă a Parchetului European condus de Kovesi. Un om de afaceri român a fraudat bugetul UE cu trei milioane de euro
Anchetă a Parchetului European condus de Kovesi. Un om de afaceri român a fraudat bugetul UE cu trei milioane de euro

Premieră în justiție. Parchetul European condus de Laura Codruța Kovesi, a finalizat prima sa anchetă din România, legată de presupuse fraude cu fonduri europene.

Sume fabuloase și bunuri de lux confiscate de Parchetul European condus de Laura Codruța Kovesi în Timișoara
Sume fabuloase și bunuri de lux confiscate de Parchetul European condus de Laura Codruța Kovesi în Timișoara

Parchetul European condus de Laura Codruța Kovesi a pus primele sechestre și a indisponibilizat bani și bunuri, după cea mai mare operațiune desfășurată de la înființare.

Parchetul European a reținut 12 persoane la Timișoara, în dosarul fraudelor cu fonduri europene
Parchetul European a reținut 12 persoane la Timișoara, în dosarul fraudelor cu fonduri europene

Parchetul European (EPPO) a reținut, marți noapte, 12 suspecți în dosarul fraudelor cu fonduri europene și naționale.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.