Ministerul Justiţiei a publicat proiectul de lege privind desfiinţarea SIIJ

Justiție
iStock

Proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, publicat marţi de Ministerul Justiţiei, prevede că, în termen de 5 zile, dosarele acestei Secţii vor fi preluate de alte Parchete.

Proiectul a fost trimis de ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, la Consiliul Superior al Magistraturii.

Conform proiectului, dosarele aflate în curs de soluţionare sau care se află în arhiva SIIJ se transmit pe cale administrativă, în termen de 5 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a legii, prin grija Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetelor competente, care continuă soluţionarea acestora, transmite Agerpres.

"Art. 1 - (1) La data intrării în vigoare a prezentei legi, Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, denumită în continuare Secţia, se desfiinţează.
(2) Cauzele aflate în curs de soluţionare la nivelul Secţiei se transmit pe cale administrativă, în termen de 5 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin grija Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, parchetelor competente potrivit legii, care continuă soluţionarea acestora.
(3) Dispoziţiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător dosarelor aflate în arhiva Secţiei.
(4) Actele de procedură îndeplinite în cauzele prevăzute la alin. (2) şi (3), cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data îndeplinirii lor, rămân valabile.
(5) Soluţiile de clasare, de renunţare la urmărirea penală şi de trimitere în judecată dispuse de procurorii Secţiei, care nu au făcut obiectul controlului ierarhic anterior intrării în vigoare a prezentei legi, sunt supuse de la data desfiinţării Secţiei controlului exercitat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dispoziţiile art. 335, art. 318, art. 328 şi ale art. 340 din Codul de procedură penală aplicându-se în mod corespunzător.
(6) Actele efectuate şi măsurile luate de procurorii Secţiei în cauzele prevăzute la alin. (2), care nu au făcut obiectul controlului ierarhic anterior intrării în vigoare a prezentei legi, sunt supuse de la data desfiinţării Secţiei controlului exercitat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dispoziţiile art. 304 şi ale art. 339 din Codul de procedură penală aplicându-se în mod corespunzător.
(7) De la data desfiinţării Secţiei, la judecarea cauzelor şi la soluţionarea propunerilor, contestaţiilor, plângerilor sau a oricăror alte cereri formulate în cauzele preluate potrivit alin. (2) şi (3) participă procurori din cadrul parchetelor de pe lângă instanţele pe rolul cărora se află acestea, dacă prin lege nu se dispune astfel.
(8) Căile de atac declarate de Secţie pot fi retrase numai de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie", se arată în proiect.

Proiectul de lege prevede că procurorii de la SIIJ revin la parchetele de unde au venit, astfel încât procurorul şef adjunct Adina Florea se întoarce la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.

Citește și
Cătălin Predoiu
Ministrul Predoiu: Ar fi bine ca toate ţările UE să combată corupţia aşa cum o face România
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Art. 2 - (1) Posturile aflate în schema de funcţii şi de personal a Secţiei la data intrării în vigoare a prezentei legi rămân în schema Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind redistribuite în cadrul celorlalte secţii ori în cadrul altor parchete, în funcţie de necesităţi.
(2) Începând cu data desfiinţării Secţiei, procurorii din cadrul Secţiei, inclusiv procurorul şef adjunct, revin la parchetele de unde provin. De la data revenirii la parchetul de unde provin, procurorii care au activat în cadrul Secţiei îşi redobândesc gradul profesional de execuţie şi salarizarea corespunzătoare acestuia avute anterior sau pe cele dobândite ca urmare a promovării, în condiţiile legii, în timpul desfăşurării activităţii în cadrul Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie.
(3) Personalului detaşat pe celelalte categorii de posturi dintre cele prevăzute la alin. (1) îi încetează detaşarea începând cu data desfiinţării Secţiei", se menţionează în proiect.

Proiectul de lege menţionează dosarele care revin la DNA, DIICOT, în funcţie de competenţele acestor Parchete.

De asemenea, proiectul prevede că punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un judecător sau procuror se face cu autorizarea prealabilă a procurorului general, iar trimiterea în judecată a judecătorilor şi procurorilor se încuviinţează de Secţia pentru judecători sau, după caz, de Secţia pentru procurori a CSM.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Grefierii, nemulțumiți de eliminarea pensiilor speciale. Cer sesizarea Curții Constituționale
Grefierii, nemulțumiți de eliminarea pensiilor speciale. Cer sesizarea Curții Constituționale

Sindicate ale personalului auxiliar din Justiţie cer ICCJ să sesizeze CCR şi cu privire la eliminarea pensiilor speciale în cazul lor, decisă prin legea adoptată marţi de Camera Deputaţilor şi se asociază protestelor iniţiate deja de magistraţi.

Ministrul Predoiu: Ar fi bine ca toate ţările UE să combată corupţia aşa cum o face România
Ministrul Predoiu: Ar fi bine ca toate ţările UE să combată corupţia aşa cum o face România

Ministrul Justiţiei Cătălin Predoiu a evocat, la reuniunea informală a JAI de la Zagreb, ideea unui mecanism de evaluare a justiţiei şi a statului de drept pentru toate ţările membre, fără a exista paralelisme.

Ana Birchall, atac la Lia Savonea după decizia CCR: Ar trebui să demisioneze
Ana Birchall, atac la Lia Savonea după decizia CCR: Ar trebui să demisioneze

Fostul ministru al Justiţiei Ana Birchall spune că sesizarea la CCR a fostului preşedinte al CSM Lia Savonea a fost "în mod evident şicanatorie şi abuzivă".

Harry și Meghan au declarat război presei tabloide după mutarea în Canada
Harry și Meghan au declarat război presei tabloide după mutarea în Canada

Prinţul Harry şi soţia sa, Meghan Markle, au ameninţat că vor apela la justiţie după publicarea de către tabloide a unor fotografii care o înfăţişează pe ducesa de Sussex împreună cu fiul său, Archie, în Canada, a relatat marţi presa britanică.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.