Ce sume cerea pacienților șefa secției de Psihiatrie a Spitalului Județean Pitești, arestată pentru șpagă

×
Codul embed a fost copiat

Șefa secției de Psihiatrie a Spitalului Județean Pitești este în mijlocul unui scandal de proporții.

A fost arestată preventiv într-un dosar de corupție, după ce, potrivit procurorilor, în doar câteva luni ar fi luat mită de aproape 150 de ori de la pacienți care aveau nevoie de evaluari psihiatrice pentru dosarele de pensie.

Ofițerii Direcției Generale Anticorupție au aflat că șefa secției de Psihatrie de la Spitalul Județean din Pitești obișnuia să primească mită de la pacienți, dar și de la rudele acestora.

E vorba despre persoane care aveau nevoie de la doctorița de evaluări psihiatrice pe care să le folosescă la dosarele de handicap ori la cele de pensionare.

Șpaga ar fi fost luată între mai și august, anul trecut, perioadă în care șefa Secției de Psihiatrie ar fi primit sume între 50 și 600 de lei, de cel putin 147 de ori.

Citește și
spital, Arges
Scandal uriaș de corupție. Șefa secției de Psihiatrie din Spitalul Județean Argeș a fost reținută
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

După audieri, doctorița a fost arestată preventiv pentru 30 de zile pentru luare de mită în formă continuată.

În același dosar de corupție sunt cercetați încă doi suspecți, tot angajați ai spitalului - un asistent și un registrator, care sunt bănuiți la rândul lor de luare de mită și tăinuire.

Anchetatorii au hotărât să îi plaseze sub control judiciar.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Câte șpăgi ar fi luat șefa secției de Psihiatrie a Spitalului Județean Pitești, care a fost reținută
Câte șpăgi ar fi luat șefa secției de Psihiatrie a Spitalului Județean Pitești, care a fost reținută

Șefa secției de Psihiatrie a Spitalului Județean Pitești a fost reținută într-un uriaș scandal de corupție.

Scandal uriaș de corupție. Șefa secției de Psihiatrie din Spitalul Județean Argeș a fost reținută
Scandal uriaș de corupție. Șefa secției de Psihiatrie din Spitalul Județean Argeș a fost reținută

Șefa secției de Psihiatrie a Spitalului Județean Pitești a fost reținută într-un uriaș scandal de corupție.

Tânărul din Pitești care a agresat sexual o fată și a împins-o din autobuz a fost arestat preventiv
Tânărul din Pitești care a agresat sexual o fată și a împins-o din autobuz a fost arestat preventiv

Un tânăr de 26 de ani care era căutat de poliţişti după ce a agresat sexual o tânără, într-o staţie din Piteşti, iar apoi a împins-o dintr-un autobuz a fost arestat preventiv.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.