Ligia Deca, despre examenul de bacalaureat: „Certifică nişte competenţe ale absolventului, subiectele nu sunt grele”

Bacalaureat 2023
Inquam Photos / George Calin

Examenul de bacalaureat certifică nişte competenţe ale absolventului, iar subiectele nu sunt grele şi sunt create pentru nivelul mediu, a declarat luni ministrul Educaţiei, Ligia Deca.  

„Examenul de bacalaureat certifică nişte competenţe ale absolventului. Aceste competenţe, pentru a putea fi recunoscute şi în ţară, dar şi de către partenerii noştri europeni, trebuie să fie garantate. De aceea subiectele nu variază, dar variază mijloacele de sprijin pentru ca acei copii care au cerinţe educaţionale speciale să poată să îndeplinească standardul de evaluare. Asta înseamnă timp prelungit, măsuri şi materiale ajutătoare, tocmai în ideea în care diploma pe care ei o obţin să nu poată fi contestată de nimeni. Eu sunt deschisă vizavi de ce alte măsuri putem să luăm în aşa fel încât ei să fie sprijiniţi să se respecte particularităţile de învăţare pe care eu le au, dar cred că este nevoie să păstrăm încrederea în diploma pe care un absolvent de liceu o obţine”, a spus ministrul într-o conferinţă de presă la Câmpulung.

Deca a afirmat că subiectele nu sunt grele la bacalaureat, ci sunt create pentru nivel mediu şi pentru certificarea unei competenţe medii.

Tocmai din acest motiv ele trebuie să fie respectate pentru toţi absolvenţii. Putem discuta despre cele mai potrivite măsuri de sprijin tocmai pentru că acei elevii cu tulburări din spectrul autist au o capacitate intelectuală sporită. Este vorba doar despre adecvarea la particularităţile lor”, a mai arătat demnitarul.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
„Am scris decât ideile principale”. Situație dezastruoasă după simularea de Bacalaureat - Analiza Ministerului Educației
„Am scris decât ideile principale”. Situație dezastruoasă după simularea de Bacalaureat - Analiza Ministerului Educației

Aproape trei sferturi dintre elevii de clasa a XII-a chinuiesc limba română când redactează un text și cel puțin jumătate sunt, la matematică, cel mult la nivel de gimnaziu.

Rezultate dezastruoase la simularea de Bacalaureat 2024: 40 % dintre elevi au fost notați cu mai puțin de 5 la Limba Română
Rezultate dezastruoase la simularea de Bacalaureat 2024: 40 % dintre elevi au fost notați cu mai puțin de 5 la Limba Română

Aproape jumătate dintre elevii care au susținut Simularea Națională a Bacalaureatului nu ar lua examenul dacă s-ar ține acum. 40 la sută au fost notați cu mai puțin de 5 la Limba Română. Și, din 124.000 de elevi, numai 22 au 10 curat.

Rezultate simulare Bacalaureat 2024. Notele au ajuns în unele școli, în alte județe vor fi transmise elevilor până marți
Rezultate simulare Bacalaureat 2024. Notele au ajuns în unele școli, în alte județe vor fi transmise elevilor până marți

Ministerul Educației a anunțat, vineri, 15 martie, că rezultatele de la simularea examenului de Bacalaureat 2024 au fost transmise către Inspectoratele Școlare Județene/al Municipiului București.

Simulare BAC 2024. Subiecte și bareme la Biologie vegetală și Anatomie
Simulare BAC 2024. Subiecte și bareme la Biologie vegetală și Anatomie

Simularea examenului de Bacalaureat 2024 continuă cu proba la alegere a profilului, ultimul test scris pentru majoritatea elevilor. Mulți dintre liceenii de la profil real au ales să dea examenul din Biologie, fie că este Anatomie umană, fie Biologie vege

Simulare BAC 2024. Subiectele și baremele la Logică, Psihologie, Geografie, Economie, Sociologie
Simulare BAC 2024. Subiectele și baremele la Logică, Psihologie, Geografie, Economie, Sociologie

Simularea examenului de Bacalaureat 2024 continuă cu proba la alegere a profilului, ultimul test scris pentru majoritatea elevilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.