Elevii așteaptă indignați să vadă rezultatele la simularea Evaluării Naționale, însă notele nu vor publicate online

×
Codul embed a fost copiat

180 de mii de elevi de clasa a opta, care au dat simularea Evaluării Naționale, în urmă cu două săptămâni, așteaptă vineri rezultatele. Ministerul Educației a anunțat că notele nu vor fi publicate pe o platformă online, ca la examenul real.

Pe măsură ce trece timpul, crește valul de indignare stârnit de modul în care oficialii din Ministerul Educației îi tratează pe cei care așteaptă rezultatele. Timpul de corectare, de peste 14 zile, a fost de două ori mai mare față de examenele de până acum.

Să nu uităm că există o platformă online folosită la examene, unde copiii își caută notele după un cod pe care l-au primit la finalul probelor. Deși simularea e o repetiție generală a Evaluării Naționale, oficialii n-au dorit să folosească acest site.

Problema e că digitalizarea simulării s-a încheiat pe hârtie. Și ar fi cazul ca fiecare persoană implicată în organizarea simulării să se pună în locul unui copil de 14 ani care așteaptă cu înfrigurare să afle ce a făcut.

Cum află? Până la ora 12 nu știau nici profesorii. Cel mai probabil, notele vor veni pe mail, atașate.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Apoi, vor fi printate și puse la avizierul școlii. Problema este că, în 26 de județe și în București, e vacanță și rămâne ca elevii să afle rezultatele abia luni, dacă nu sunt în oraș și nu e nimeni dispus să îi sune pe toți ori să comunice prin mesaje sau mailuri.

Deocamdată, Ministerul Educației nu a oferit nicio explicație pentru faptul că nu a fost folosită platforma online.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Proiect antidrog în liceele din Alba. Sute de elevi trag un semnal de alarmă asupra acestui fenomen
Proiect antidrog în liceele din Alba. Sute de elevi trag un semnal de alarmă asupra acestui fenomen

La Alba, sute de elevi de la liceele din oraș au participat la o competiție inedită, care trage un semnal de alarmă asupra consumului de droguri.

Înscriere la creșă și grădiniță 2024. De ce documente ai nevoie și criteriile de departajare
Înscriere la creșă și grădiniță 2024. De ce documente ai nevoie și criteriile de departajare

Perioada pentru înscrierea copiilor la creșă și grădiniță a început pe data de 27 mai. Între 27 mai și 14 iunie, părinții pot depune o cerere în care pot alege trei opțiuni de creșe sau grădinițe unde doresc să-și înscrie copilul.

Sute de părinți au stat la coadă pentru a-și înscrie copiii la grădinițe. „Am stat aici de m-au uitat sfinții”
Sute de părinți au stat la coadă pentru a-și înscrie copiii la grădinițe. „Am stat aici de m-au uitat sfinții”

În prima zi de înscriere, la creșe și grădinițe, părinții au stat de cu seara în fața porților, iar alții s-au trezit în zori ca să fie siguri că vor prinde un loc.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.