Cîmpeanu: 7.000 de elevi din totalul de trei milioane vor fi nevoiţi să înveţe online săptămâna viitoare

Sorin Cîmpeanu
Facebook/Sorin Mihai Cimpeanu

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a precizat că cei 7.000 de elevi provin din unităţile de învăţământ în care există probleme de infrastructură și din cele aflate în localități unde s-a depășit rata de șase la mia de locuitori, informează Agerpres.

Ministrul Educaţiei a precizat că în opt şcoli din Bucureşti se va învăţa online.

"Situaţia la nivel naţional este următoarea: în cele 12 localităţi, care vineri au depăşit rata de infectare de 6 la mie, învaţă un număr de 2.400 de elevi. Se adaugă, de asemenea, şcolile care au probleme de infrastructură. Din Bucureşti au rămas doar 8 şcoli care vor învăţa online. Am anunţat deja: la Colegiul Ferdinand - am fost la faţa locului, împreună cu doamna inspector general, cu autorităţile locale - s-a identificat soluţia: cei 750 de elevi vor putea să meargă la şcoală cu prezenţă fizică. De asemenea, Şcoala 49, care avea probleme generate de întârzierea lucrărilor, a raportat că a rezolvat aceste probleme şi cei peste 1.200 de elevi vor putea să înveţe mâine cu prezenţă fizică. În Bucureşti în total mai rămân doar 2.723 de elevi care, din păcate, vor fi nevoiţi să înveţe online săptămâna aceasta în 8 şcoli. În celelalte 10 situaţii la nivelul ţării există încă 2.000 care, din păcate, din cauza problemelor de infrastructură vor fi nevoiţi să înveţe online. Deci 2.000 în ţară, 2.723 în Bucureşti, 2.400 în cele 6 judeţe în care s-a depăşit rata de infectare de 6 la mie, deci 7.000 de elevi din totalul celor aproape 3 milioane de elevi vor fi nevoiţi să înveţe online săptămâna viitoare", a precizat, duminică, ministrul Educaţiei, după videoconferinţa premierului Florin Cîţu cu prefecţii şi reprezentanţii DSP pe tema începerii anului şcolar.

Sorin Cîmpeanu a mai spus că a fost rezolvată parţial problema şcolilor care nu aveau prevăzute izolatoare.

"S-a rezolvat parţial problema izolatoarelor. Erau 256 de şcoli care nu aveau izolatoare, 37 doar în Bucureşti, au rămas 25. În total, la nivelul ţării, sunt 200 de şcoli care încă nu au identificate izolatoare, în general sunt şcoli din mediul rural care au doar două, trei patru încăperi şi au o problemă cu identificarea izolatoarelor. Dar, împreună cu autorităţile locale, am fost asiguraţi că vor fi găsite soluţii.

Citește și
Sorin Cimpeanu
Cîmpeanu: Este imperios necesară menţinerea şcolilor deschise, cu învăţământ în format fizic, cât de mult posibil
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Din cele 253 de şcoli care nu aveau îndeplinite condiţiile de protecţie sanitară, peste 50 de unităţi şcolare au rezolvat situaţia între timp.

"Se lucrează la restul de 200 de şcoli. În general le lipseşte autorizaţia de funcţionare de la Direcţia de Sănătate Publică, lucru care este cunoscut. Este vorba de alimentare cu apă şi alte astfel de probleme. Din cele 139 de şcoli identificate cu probleme la instalaţia de încălzire, au fost rezolvate în cea mai mare parte, din perspectiva încălzirii. Spre exemplu, în judeţul Bacău, de la 56 de şcoli cu probleme la instalaţia de încălzire au rămas doar cu 7 şcoli cu probleme la instalaţia de încălzire", a adăugat Sorin Cîmpeanu.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Școala începe online pentru 2.400 de elevi. Măsurile, evaluate de premier într-o videoconferință cu prefecții
Școala începe online pentru 2.400 de elevi. Măsurile, evaluate de premier într-o videoconferință cu prefecții

Începerea noului an şcolar este tema videoconferinţei organizate duminică la Palatul Victoria.

Cîmpeanu: Este imperios necesară menţinerea şcolilor deschise, cu învăţământ în format fizic, cât de mult posibil
Cîmpeanu: Este imperios necesară menţinerea şcolilor deschise, cu învăţământ în format fizic, cât de mult posibil

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că noul an şcolar va începe de la premisa că este imperios necesară menţinerea şcolilor deschise, cu învăţământ în format fizic cât de mult posibil.

Începe școala de luni, dar nu pentru toți elevii. Unii rămân acasă din cauza lucrărilor de reparații din școli
Începe școala de luni, dar nu pentru toți elevii. Unii rămân acasă din cauza lucrărilor de reparații din școli

Aproape trei milioane de elevi vor începe luni școala. Însă unii nu vor ajunge în clase, ci vor face lecții tot de acasă, la calculator, sau tabletă.

Sondaj. Doar 8% dintre părinţi vor şcoală online pentru copiii lor anul acesta
Sondaj. Doar 8% dintre părinţi vor şcoală online pentru copiii lor anul acesta

Numai 8% dintre părinţi vor şcoală online pentru copiii lor anul acesta, iar ceilalţi nu exclud complet cursurile de la distanţă, însă se tem de lacune în educaţie, arată datele unui sondaj desfăşurat de o platformă de recrutare online.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.