Un veteran de război în vârstă de 103 ani spune că fiicele sale sunt cele care îl țin în putere. S-a pensionat la 90 de ani

veteran
Fox 29 Philadelphia

Un veteran din Al Doilea Război Mondial și-a sărbătorit a 103-a aniversare, la un restaurant din Pennsylvania, alături de familie și vecini.

Lt. Ralph Perkner, care a luptat în Al Doilea Război Mondial și în Războiul din Coreea, a fost întâmpinat cu salutul eroilor și escortat sub steagul american, scrie Fox News.

Deși are 103 ani, Perkner s-a pensionat în urmă cu doar 13 ani. El a lucrat ca medic până la vârsta de 90 de ani.

Întrebat despre secretul longevității sale, acesta a spus că fiicele lui sunt cele care îl țin în putere.

Veteranul se trezește zilnic la 5 dimineața și înoată în piscină.

Citește și
ANAF
Premierul Ciolacu nu vrea „pistolari” la Fisc. În caz de urgență, agenții ANAF trebuie să sune la Jandarmerie sau Poliție
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Perkner s-a născut în 1921, în timpul mandatului președintelui Warren Harding, dar și în anul în care a fost descoperită insulina.

Cheeseburgerul a fost inventat pe când veteranul avea 3 ani, iar prima demonstrație televizată a avut loc în 1927, când acesta avea 6 ani.

Soția lui Perkner, Joan, a murit în 2003. Cei doi au avut cinci copii împreună.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Născuți în an bisect. De ce unele mame evită să nască pe 29 februarie - de la glume la superstiții
Născuți în an bisect. De ce unele mame evită să nască pe 29 februarie - de la glume la superstiții

Este 29 februarie, iar cele mai multe dintre gravidele cărora li se apropie sorocul își doresc să nu nască în această zi, ca să nu își sărbătorească pruncul doar din patru în patru ani.

Premierul Ciolacu nu vrea „pistolari” la Fisc. În caz de urgență, agenții ANAF trebuie să sune la Jandarmerie sau Poliție
Premierul Ciolacu nu vrea „pistolari” la Fisc. În caz de urgență, agenții ANAF trebuie să sune la Jandarmerie sau Poliție

Inspectorii ANAF antifraudă nu vor purta pistoale, așa cum a anunțat recent ministrul Finanțelor.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.