Un tânăr a fost surprins de aparatul radar circulând cu 203 kilometri pe oră pe un bulevard din Braşov

masina
Shutterstock

Un tânăr în vârstă de 23 de ani a fost înregistrat de aparatul radar, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 203 kilometri pe oră pe o stradă din municipiul Braşov.

Bărbatul nu consumase alcool, iar permisul de conducere i-a fost suspendat pentru 90 de zile, transmite News.ro.

„La data de 06 iunie 2021, în jurul orei 01:40, poliţişti din cadrul Biroului Rutier Braşov au depistat în trafic un tânăr, în vârstă de 23 ani, care conducea un autovehicul pe strada Calea Bucureşti din municipiul Braşov, fără a respecta limita legală de viteză prevăzută pentru acel sector de drum, respectiv rulând cu o viteză de 203 km/h. Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, fiind dispusă măsura complementară a reţinerii permisului de conducere pentru o perioadă de 90 de zile”, informează, duminică, Poliţia judeţeană Braşov.

Conform sursei citate, tânărul şofer a fost testat din punctul de vedere al prezenţei alcoolului în aerul expirat, rezultatul fiind 0.

 

Citește și
Barbat beat la volan
Un șofer beat și care mergea în zig zag a fost blocat în trafic și obligat să oprească
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Un șofer beat din Iași a făcut schimb de locuri cu soția lui, încercând să-i păcălească pe polițiști
Un șofer beat din Iași a făcut schimb de locuri cu soția lui, încercând să-i păcălească pe polițiști

Un șofer din Iași care s-a urcat beat la volan a încercat să-i păcălească pe polițiști.

Un șofer beat și care mergea în zig zag a fost blocat în trafic și obligat să oprească
Un șofer beat și care mergea în zig zag a fost blocat în trafic și obligat să oprească

Un șofer beat, care era un adevărat pericol pe șosea, a fost forțat să tragă pe dreapta de alți conducători auto, în Botoșani.

A parcat pe un loc care nu îi aparținea și nu a lăsat numărul în parbriz. Ce a descoperit șoferul când s-a întors la mașină
A parcat pe un loc care nu îi aparținea și nu a lăsat numărul în parbriz. Ce a descoperit șoferul când s-a întors la mașină

Un șofer din Cluj care a parcat pe un loc care nu-i aparținea a găsit, când s-a întors la mașină, un plic cu u mesaj, înăuntrul căruia se afla un creion.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.