Peste 59 de tone de deşeuri au fost descoperite de polițiștii din Giurgiu în trei TIR-uri

deseuri, gunoaie
Politia de Frontiera Romana

Poliţiştii de la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, împreună cu angajaţi ai Gărzii de Mediu Giurgiu, au descoperit, în urma unor controale făcute la trei ansambluri rutiere, peste 59 de tone de deşeuri din material plastic, metal şi oţel.

Potrivit News.ro, care citează Poliţiei de Frontieră, în ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din Giurgiu au controlat, pe sensul de intrare în ţară, trei automarfare, conduse de doi şoferi bulgari, în vârstă de 42, respectiv 52 de ani, şi un cetăţean român, în vârstă de 45 de ani.

Aceştia transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, deşeuri din diferite materiale.

Existând unele suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor, poliţiştii au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului Judeţean Giurgiu din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că unul dintre automarfare transporta cantitatea de 24.360 de kilograme deşeuri din oţel, în cel de-al doilea se aflau 15.660 kilograme deşeuri din plastic, iar cel de-al treilea transporta cantitatea de 19.200 kilograme de deşeuri metalice.

Citește și
deseuri, gunoaie, Germania
FOTO. Alte 15 containere cu deșeuri din Germania au fost descoperite în Portul Constanța
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

De asemenea, în cadrul cercetărilor s-a stabilit că acele trei transporturi erau încărcate din Bulgaria şi aveau ca destinaţie diferite societăţi comerciale din România.

Pentru întreaga încărcătură transportată, şoferii celor trei automarfare au prezentat documentaţii de notificare pentru circulaţia transfrontalieră care nu erau complete.

În cauză, autorităţile de control au dispus nepermiterea accesului pe teritoriul României pentru mijloacele de transport rutiere.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
De ce își trimit străinii deșeurile în România. Procurori: „La mijloc sunt milioane de euro”
De ce își trimit străinii deșeurile în România. Procurori: „La mijloc sunt milioane de euro”

Anchetă de proporţii în Portul Constanța, devenit, se pare, destinaţia preferată a celor care vor să scape de deşeurile din toată lumea. Zeci de containere pline de resturi electrice şi de metale nereciclabile au fost descoperite doar în ultimele zile.

FOTO. Alte 15 containere cu deșeuri din Germania au fost descoperite în Portul Constanța
FOTO. Alte 15 containere cu deșeuri din Germania au fost descoperite în Portul Constanța

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Portul Constanța Sud Agigea alte 15 containere cu deșeuri, provenind din Germania.

Transport ilegal de deșeuri. Zece containere din Germania au fost depistate în Portul Constanța
Transport ilegal de deșeuri. Zece containere din Germania au fost depistate în Portul Constanța

Un nou transport mascat de deșeuri a fost depistat în Portul Constanța. Zece containere, cu aproximativ 200 de tone de gunoaie provenite din Germania, ar fi trebuit să ajungă la o firmă din Prahova. Marfa figura drept utilizabilă, în acte.

Şeful Gărzii Naţionale de Mediu, în control pe litoral. ”Cu tristețe vă spun că am găsit foarte multe gunoaie”
Şeful Gărzii Naţionale de Mediu, în control pe litoral. ”Cu tristețe vă spun că am găsit foarte multe gunoaie”

Şeful Gărzii Naţionale de Mediu, Octavian Berceanu, se află în control pe litoral şi a anunţat că a găsit în Năvodari deşeuri şi multă mizerie, iar în perioada următoare vor fi realizate verificări foarte dese în staţiunile de la mare.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.