Pățania unor săteni din Mureș care au vrut să scurteze drumul spre cimitir. S-au speriat de moarte, cu sicriul după ei

×
Codul embed a fost copiat

Câțiva săteni din Mureș, care au vrut să scurteze drumul din sat către cimitir, au luat-o prin pădure și au dat peste un pui de urs. Au urmat scene de panică. Noroc că n-au durat mult și nici coșciugul nu a fost scăpat pe jos.

Scenele au fost suprinse în localitate Bordoșiu, din Mureș. Un cortegiu funerar care se îndrepta spre cimitirul înconjurat de o pădure, aflat la câteva sute de metri departare de sat, a fost luat prin suprindere de un pui de urs.

Oamenii au început să strige ca să sperie animalul și să-l alunge. Dar, foarte derutat de zgomote, ursul
a început să se îndrepte spre ei.

Preț de cîteva secunde oamenii care cărau sicriul au crezut că vor fi atacați. Ursul face, totuși, cale întoarsă și dispare în pădure. Din fericire, mama lui fie nu era în preajmă, fie a păstrat distanța, cert e că nicio altă sălbăticiune nu s-a mai arătat în zonă!

E posibil, spun localnicii, ca acest pui să se fi pierdut de ursoaică, pentru că părea dezorientat și la fel de speriat ca oamenii când au dat peste el, pe neașteptate.

Citește și
Două tinere din Prahova, exploatate de un individ și iubita acestuia. Ce măsuri își luau proxeneții să nu fie prinși
Pățania unor tinere din Ploiești care s-au îndrăgostit de același bărbat. Coșmarul trăit când au aflat cine era, de fapt
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Pățania unui polițist sub acoperire la un protest. A primit despăgubiri de 23,5 milioane de dolari. Ce i-au făcut colegii
Pățania unui polițist sub acoperire la un protest. A primit despăgubiri de 23,5 milioane de dolari. Ce i-au făcut colegii

Un judecător din St. Louis a acordat, luni, aproape 23,5 milioane de dolari unui fost ofițer de poliție care a fost bătut de colegii săi în timp ce lucra sub acoperire în timpul unui protest.

Pățania unor tinere din Ploiești care s-au îndrăgostit de același bărbat. Coșmarul trăit când au aflat cine era, de fapt
Pățania unor tinere din Ploiești care s-au îndrăgostit de același bărbat. Coșmarul trăit când au aflat cine era, de fapt

Două tinere din Prahova au trăit șase ani un coșmar, după ce s-au îndrăgostit de un individ care nu voia decât să le exploateze.

Pățania unui tânăr din Mureș care a înălțat un zmeu. „Sunt foarte îngrijorătoare aceste incidente”
Pățania unui tânăr din Mureș care a înălțat un zmeu. „Sunt foarte îngrijorătoare aceste incidente”

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă avertizează asupra riscului pe care-l reprezinţă jocul cu zmeul în apropierea liniilor electrice sau alte surse de electricitate, după ce un tânăr din judeţul Mureş a fost la un pas de moarte.

Pățania a doi soți care s-au trezit divorțați din greșeală. Eroarea pe care a comis-o „diva divorțurilor”
Pățania a doi soți care s-au trezit divorțați din greșeală. Eroarea pe care a comis-o „diva divorțurilor”

Un cuplu britanic a divorțat din greșeală, după ce avocații unei firme renumite au comis o eroare informatică. În ciuda apelurilor, instanța a stabilit că acest divorț nu poate fi revocat.

 

Pățania unei profesoare care s-a dus în Dubai pentru a medita copii de miliardari. „M-a plătit cu 3.000 de dolari”
Pățania unei profesoare care s-a dus în Dubai pentru a medita copii de miliardari. „M-a plătit cu 3.000 de dolari”

Dorind să-și crească veniturile și să experimenteze un stil de viață diferit, o profesoară din Statele Unite a ales să se mute în Dubai pentru a oferi lecții private copiilor din familiile bogate.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.