Palatul Cantacuzino din București intră în reparații. Reabilitarea va costa 5,5 milioane de euro

×
Codul embed a fost copiat

Aflată într-o stare jalnică, una dintre cele mai frumoase clădiri din București, Palatul Cantacuzino care adăpostește Muzeul „George Enescu”, intră în reparații.

Ministerul Culturii a dat undă verde reabilitării acestui monument istoric, însă procesul se anunță anevoios.

Acum 115 ani, Palatul i-a aparținut lui Gheorghe Cantacuzino. Zis și Nababul, a fost unul dintre cei mai bogați oameni din România, prim-ministru, dar și primar al Capitalei. Mai târziu, clădirea a fost transformată în Muzeul „George Enescu”, pentru că marele compozitor s-a căsătorit cu fosta nora a Nababului și au locuit împreună acolo până la plecarea în Franța. Așadar, un loc plin de istorie, de prea multă vreme uitat de autorități.

Nu doar stâlpii din marmură îi pun în dificultate pe specialiști, dar și tapiseriile deteriorate și picturile din tavan, care reproduc scene din mitologie.

Dacă sunt straturi succesive de vopsea, ele trebuie îndepărtate. La fel și foița de aur, va trebui să-i facem teste, să vedem dacă este originală sau este intervenție”, spune un specialist.

Citește și
Visuri la Cheie
Transformare spectaculoasă a unei locuințe la ”Visuri la cheie”: ”M-ați făcut să fiu fericită cum nu cred că am fost”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Sunt trei încăperi mari care trebuie refăcute complet. Fosta sală de bal, sufrageria și fostul salon de muzică al palatului.

O oglindă din cristal, veche de mai bine de 100 de ani, reflectă astăzi sala pustie și dezolantă a Palatului Cantacuzino. Dar toate aceste elemente, începând de la pereți, decorațiuni, picturi, și chiar și foița din aur vor fi refăcute integral.

Reparațiile costă în total 5,5 milioane de euro și ar trebui să fie gata peste doi ani. Anul viitor este posibil să înceapă și reabilitarea Muzeului Național de Istorie, închis de ani buni cu excepția unor colecții care pot fi vizitate.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Catedrala Evanghelică din Sibiu și-a redeschis porțile pentru localnici și turiști: ”Este o clădire tare frumoasă”
Catedrala Evanghelică din Sibiu și-a redeschis porțile pentru localnici și turiști: ”Este o clădire tare frumoasă”

Una dintre cele mai frumoase clădiri gotice din Transilvania și-a redeschis porțile pentru localnici și turiști.

Transformare spectaculoasă a unei locuințe la ”Visuri la cheie”: ”M-ați făcut să fiu fericită cum nu cred că am fost”
Transformare spectaculoasă a unei locuințe la ”Visuri la cheie”: ”M-ați făcut să fiu fericită cum nu cred că am fost”

Noul sezon Visuri la cheie a debutat miercuri seară cu o poveste uluitoare și o renovare pe măsură.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.