Deși localurile sunt închise, pescarii nu duc lipsă de comenzi. Vând peștele direct din barcă

×
Codul embed a fost copiat

Cei care nu sunt amatori de mici, au ales peștele. Afacerile pescarilor de la Marea Neagră merg bine, deși localurile sunt închise.

Tone de hamsie și stavrid sunt cumpărate de cei care livrează mâncare. Peștele ajunge la București și mai departe, la concurență cu cel de import. Este, spun pescarii, unul dintre rarele momente în care amatorii de mese ușoare se pot bucura de gustul peștelui, de la noi, din Marea Neagră.

Ajunşi la mal, pescarii vând tot ce au prins. Peştele ajunge la proprietarii de cherhanale, care s-au axat pe mâncare comandată, dar şi la restaurantele din Bucureşti, rămase fără marfă din cauza întârzierilor cu care ajunge peştele din import.

Într-un an obişnuit, tot peştele de la Marea Neagră era livrat în preajma zilelor de 1 Mai doar în restaurante, unde cererea era foarte mare. Acum, se pot da comenzi online.

Matei Datcu, administrator restaurant: "De când cu pandemia chiar recomandăm oamenilor să sune să intre să facă online, avem tot felul de modalităţi de a duce peştele noi la ei acasă. Ne-am conforma, avem modalităţi de plată, noi doar ducem peştele şi totul este ok."

Citește și
Hans Kluge
OMS avertizează: Trebuie să ne pregătim pentru al doilea și al treilea val de Covid-19
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Nici în pieţe peştele din Marea Neagră nu prinde miezul zilei. Mai ales ca mulţi români au trecut la dietă, după două luni de stat în case.

Carmen Dragoi, administrator magazin: ''Este sezonul hamsiei, în fiecare dimineaţă avem hamsie. Este de Marea Neagră, avem clienţi, clienţii vin în fiecare zi, vor cât mai proaspătă. Preţul variază de la zi la şi ei sunt mulţumiţi că este marfă de la noi, românească."

Înainte de pandemie, mai bine de 70% din peştele care ajungea în magazine era importat.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Jurnaliștii, grav afectați de pandemia de COVID-19. Zeci de decese în întreaga lume
Jurnaliștii, grav afectați de pandemia de COVID-19. Zeci de decese în întreaga lume

Zeci de jurnalişti au murit în ultimele două luni, în întreaga lume, din cauza pandemiei de coronavirus, a estimat vineri ONG-ul elveţian PEC (Press Emblem Campaign).

OMS avertizează: Trebuie să ne pregătim pentru al doilea și al treilea val de Covid-19
OMS avertizează: Trebuie să ne pregătim pentru al doilea și al treilea val de Covid-19

Directorul pentru Europa al OMS, Hans Kluge, avertizează că trebuie să ne pregătim pentru al doilea și chiar al treilea val de îmbolnăviri care vor apărea până când un vaccin va fi disponibil, potrivit Daily Mail.

Mai multe afecțiuni ale pielii, atribuite infectării cu noul coronvirus. Cum se manifestă
Mai multe afecțiuni ale pielii, atribuite infectării cu noul coronvirus. Cum se manifestă

Cinci afecțiuni ale pielii, asociate cu infectarea cu noul coronavirus, au fost descoperite de dermatologii din Spania, potrivit unui nou studiu publicat recent.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.