Bărcile dragon au făcut senzație pe Dunăre. Turiștii au participat în număr mare la activități sportive

×
Codul embed a fost copiat

Bărcile dragon au trecut granițele Chinei și au ajuns și la Dunăre mai exact la Calafat. Acestea sunt o formă interesantă de aventură în grup, susțin turiștii veniți în număr mare din toată zona Olteniei.

Participanţii nu au avut limită de vârstă iar singura condiție a fost să își dorească să vâslească.

Bărcile dragon au făcut din Dunăre o destinaţie extrem de atractivă în acest weekend, atât pentru localnicii din Calafat, cât şi pentru turişti interesaţi de altfel de sporturi. După o încălzire temeinică, participanţii au ieşit cu bărcile pe apă, sub atentă supraveghere a salvatorilor.

Participant: "E prima dată când vin și e foarte distractiv. Cred că toţi ne-am distrat în barcă acolo”.

Andrei Voinic, participant: „Ne bucurăm și participăm ori de câte ori avem ocazia”.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Alexandru Tudor, participant: "Este totul în siguranță, este totul foarte frumos, este un sentiment foarte plăcut".

Bărcile dragon au fost achiziţionate în urma unui proiect transfrontalier intre România şi Bulgaria. Ideea a plecat de la faptul că fluviul Dunărea nu este promovat suficient iar organizatorii speră ca prin aceste activităţi să atragă cât mai mulţi turişti.

Ionel Dumitrescu, organizator: "Competițiile în sine pot fi o dată competiții între diverse categorii de oameni, pe categorii de vârsta în special, dar, totodată, pot fi și competiții de agrement în care plimbându-ne în susul și în josul Dunării să vedem minunățiile pe care malurile ni le oferă".

După cursă, participanţii au fost recompensaţi cu o delicioasă ciorbă de peşte.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Cele două minuni făcute de Carlo Acutis, „influencerul Lui Dumnezeu”. El este primul sfânt din generaţia milenialilor
Cele două minuni făcute de Carlo Acutis, „influencerul Lui Dumnezeu”. El este primul sfânt din generaţia milenialilor

Carlo Acutis este un adolescent care a murit de leucemie în 2006, la vârsta de doar 15 ani.    

Ce a pățit o octogenară care s-a căsătorit cu un bărbat mai tânăr decât ea cu 47 de ani. „Nu m-am așteptat niciodată”
Ce a pățit o octogenară care s-a căsătorit cu un bărbat mai tânăr decât ea cu 47 de ani. „Nu m-am așteptat niciodată”

Iris Jones, o femeie în vârstă de 84 de ani, a vorbit deschis despre capcanele întâlnirilor online, după ce s-a căsătorit cu un bărbat mai tânăr decât ea cu 47 de ani.  

Topul orașelor cu cea mai bună mâncare din lume în 2024. Primul loc, ocupat de o destinație preferată de români
Topul orașelor cu cea mai bună mâncare din lume în 2024. Primul loc, ocupat de o destinație preferată de români

Mulți turiști aleg un city break în funcție de oferta culturală a destinației, selectând cele mai bune muzee și galerii de artă pe care să le viziteze.

 

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.