Cum înfrunți situațiile medicale grave. Asigurarea ce oferă până la 500.000 lei pentru cancer, arsuri grave sau transplant

advertorial

Nimeni nu vrea să se gândească la ce e mai rău când vine vorba de sănătate, dar dacă apare o problemă medicală, cel mai important este să ne tratăm fără să avem grija banilor.

Una dintre modalitățile prin care ne putem asigura că suntem pregătiți financiar în astfel de situații este să avem o asigurare de sănătate care ne pune o sumă de bani la dispoziție așa încât să ne fie mai ușor financiar.

Dacă apar boli grave, vrem să avem opțiunea să mergem la cei mai buni medici și să ne tratăm în centre medicale specializate pe diagnostic oriunde în sistemul public sau privat de sănătate din lume. În astfel de situații, accesul la tratament poate însemna uneori cheltuieli suplimentare, cum ar fi pentru călătoria în străinătate împreună cu un membru al familiei, dar și pentru costurile de trai pe perioada tratamentului.

Cât de răspândite sunt cancerul, arsurile grave sau afecțiunile pentru care e nevoie de transplant

 

În 2020, deși pandemia de COVID-19 a fost problema de sănătate către care s-a îndreptat cel mai mult atenția, afecțiunile medicale grave cum sunt cancerul, cazurile de arsuri grave sau afecțiunile care implică transplant major de organe au continuat să aibă o incidență ridicată.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Din pacate, peste 98.000 de cazuri noi de cancer au fost diagnosticate în România anul trecut și au fost înregistrate 54.486 de decese cauzate de această afecțiune, conform International Agency for Research on Cancer. Incidența acestei afecțiuni a crescut de la 291,6 la mia de locuitori în 2010 la 307,7 la mia de locuitori în 2019, conform Centrului Național de Evaluare și Promovare a Stării de Sănătate (CNEPSS).

În țara noastră, cancerul a ajuns să aibă cea mai mare rată a mortalităţii din ţările Uniunii Europene, conform Colegiului Medicilor din România. Sunt date îngrijorătoare, dar multe dintre ele pot fi decese evitabile dacă afecțiunea este diagnosticată într-o fază incipientă și se acordă tratamentul corespunzător.

În același timp, în 2020 au avut loc 241 de transplanturi de organe în România, iar lista de așteptare a fost de 5.426 de pacienți, conform Agenției Naționale de Transplant. Iar conform estimărilor publice, România înregistrează între 600 și 800 de cazuri de arsuri grave pe an.

Tratament pentru cancer, arsuri severe sau transplant de organe oriunde în lume

 

Uneori, astfel de probleme severe de sănătate nu pot fi tratate complet în spitalele private sau publice din România, mai ales când vine vorba despre copii. Datele oficiale arătă că, în 2019, aproximativ 5.000 de copiii din România erau diagnosticați cu o formă de cancer, iar până la 500 de copiii primesc acest diagnostic anual, conform autorităților.

Pentru a susţine clienţii să lase grijile financiare deoparte și să se concentreze pe tratarea problemelor medicale, mai ales în situaţia bolilor grave, NN a completat Asigurarea de Sănătate cu o Asigurare suplimentară pentru Cancer, Arsuri Grave și Transplant Organe. Astfel, clienții au libertatea să aleagă unde vor să se trateze, în orice spital sau clinică din sistemul public sau privat, oriunde în România sau în lume. Banii din asigurare sunt transferați în contul lor in cel mult 48 de ore de la diagnostic și pot fi folosiți oricum este nevoie pe perioada tratamentului, fără să fie nevoie să justifice modul în care îi folosesc.

Asigurarea suplimentară se adaugă Asigurării de Sănătate NN, de la început sau oricând pe parcursul contractului, și oferă protecție în plus dacă apar situații medicale grave cum sunt cancerul, arsurile grave sau transplantul major de organe. Cu această asigurare, clienții pot beneficia de până la 500.000 de lei pentru plata tratamentelor necesare, în funcție de problema de sănătate și de nivelul de acoperire ales.

Asigurarea suplimentară pentru Cancer, Arsuri Grave și Transplant Organe asigură clienților banii în cel mult 48 de ore de la diagnostic, pentru orice tip de cheltuieli pe parcursul tratamentului, indiferent dacă în sistemul public sau privat din România sau din străinătate. Foarte important, nu este nevoie de niciun document care să justifice cheltuielile. Acești bani se adaugă sumei de până la 100.000 de lei pe an de care beneficiază pentru cheltuielile cu spitalizarea si interventiile chirurgicale prin Asigurarea de Sănătate NN.

Produsul se diferențiază prin protecția oferită persoanelor asigurate cu vârsta între 3 luni și 64 de ani și acoperă majoritatea tipurilor de cancer malign, arsuri de gradul 3 pe o suprafață de peste 20% din corp și transplanturi de inimă, ficat, rinichi, pancreas, plămâni, măduvă osoasă sau celule stem.

Costul asigurării suplimentare depinde de vârstă și de nivelul de acoperire ales. Spre exemplu, o persoană de 35 de ani va plăti lunar un cost fix de 135 de lei pentru cel mai înalt nivel de acoperire, în timp ce pentru copiii de la 3 luni până la majorat și persoanele cu vârsta între 18 și 24 de ani, costul lunar este de 75 de lei pentru nivelul Avansat de acoperire. Aceste sume se adaugă costului pentru protecția de bază prin Asigurarea de Sănătate NN.

Articol susținut de NN.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) Cum te pregătești să trăiești mai mult și cum îți asiguri o bătrânețe mai liniștită financiar
(P) Cum te pregătești să trăiești mai mult și cum îți asiguri o bătrânețe mai liniștită financiar

8 români din 10 sunt preocupați de evoluția României în următorii ani și de impactul asupra vieții lor. 

(P) 3 metode să ai grijă de tine și de banii tăi
(P) 3 metode să ai grijă de tine și de banii tăi

Pentru a putea trăi o viață mai lungă și a-și menține stilul de viață, românii consideră că trebuie să aibă grijă de sănătatea lor (71%), să reducă stresul (68%) și să petreacă mai mult timp cu cei dragi (62%).  

(P) 5 metode să ai grijă de cei dragi și de liniștea financiară a familiei tale
(P) 5 metode să ai grijă de cei dragi și de liniștea financiară a familiei tale

 

Când ai familia ta, vrei să ai grijă de cei dragi și să le asiguri liniște financiară orice s-ar întâmpla. În viață poți să dai însă oricând de greu pe neașteptate și ai nevoie de sprijin ca să te descurci mai ușor financiar.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.