Vremea azi, 4 septembrie. Instabilitate în majoritatea regiunilor. Vor fi perioade cu averse torențiale

×
Codul embed a fost copiat

Vremea azi, 4 septembrie. Sâmbătă vremea se menţine instabilă. În majoritatea regiunilor vor fi perioade cu averse torenţiale, care vor lăsa în urma cantităţi foarte mari de apă.

În plus, pe râurile din centru şi din sud este risc foarte mare de inundaţii.


Vremea în fiecare regiune

 

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune şi începem cu Dobrogea şi cu Bărăganul, pe unde găsim vreme caldă pentru dată din calendar. La malul mării se mai adună norii, dar în restul provinciei se anunţă o zi însorită. Pe seară şi la noapte, însă, ploile ajung şi aici.

Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, soarele se arată trecător, iar ploile apar atât pe timpul zilei, cât şi la noapte. Vântul se înteţeşte pe timpul ploilor, iar temperaturile urcă până la 29...30 de grade Celsius.

În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina cerul va fi mai mult acoperit de nori, iar în special în zonele mai înalte aversele pot să aducă peste 30...50 de litri de apă pe metru pătrat. Se anunţă o zi răcoroasă, iar la amiază, în Bucovina vor fi doar 20 de grade.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

În nordul Transilvaniei găsim vreme închisă. O să vină câteva reprize de ploi torenţiale, iar temperaturile vor fi mult mai scăzute decât ar fi normal şi se vor încadra între 18 şi 20 de grade Celsius.

Cam la fel va fi vremea şi în ţinuturile vestice: nu prea zărim soarele, aversele vin însoţite de fenomene electrice şi vor lăsa în urma peste 50 de litri de apă pe metru pătrat, iar atmosfera va fi răcoroasă, cu cel mult 21 de grade la amiază.

Temperaturi scăzute găsim şi în zona Transilvaniei, în special în vestul provinciei, pe unde maximele se opresc la 19...20 de grade. Şi pe-aici se anunţă o zi mohorâtă, cu înnorări persistente şi ploi torenţiale, cu tunete şi fulgere.

În Oltenia aversele vor fi mai consistente în zonele de deal şi de munte, pe unde se vor strânge peste 30...50 de litri de apă pe metru pătrat. Se mai răcoreşte faţă de ieri, iar astăzi nu vor fi mai mult de 24 de grade.

În ţinuturile sudice o să plouă abundent tot în regiunile deluroase şi montane, pe unde sunt anunţate cantităţi însemnate de apă. În zonele mai joase o să vedem şi soarele, iar în Lunca Dunării se vor înregistra 29 de grade.

Vremea în Bucureşti

 

În Bucureşti, sâmbătă avem vreme frumoasă şi mai caldă decât ieri, cu 27 de grade pe la amiază. Norii apar destul de rar, vântul adie plăcut, iar la noapte se înseninează şi temperatura coboară până la 13 grade.

Vremea la Munte

 

Şi la munte se mai încălzeşte puţin, asta după o dimineaţă destul de rece. Vântul suflă mai tare pe creşte; iar în Carpaţii Orientali, spre seară, se înnorează şi e posibil să vină o ploaie slabă, trecătoare.

Vremea pe Litoral

 

La mare, sâmbătpă prindem vreme frumoasă şi puţin mai caldă decât ieri. Vântul nu pune probleme; maximele din staţiuni ajung la 23...24 de grade, iar apa mării va avea în jur de 21 de grade. De mâine se răcoreşte şi vântul devine mai insistent.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Cod galben de vijelii și caniculă în mai multe județe. Care sunt zonele vizate de vremea extremă | HARTĂ
Cod galben de vijelii și caniculă în mai multe județe. Care sunt zonele vizate de vremea extremă | HARTĂ

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri dimineață, două atenţionări Cod galben de instabilitate atmosferică și caniculă, valabile în mai mult de jumătate din ţară.

Vremea azi, 12 iunie 2024. Țara este împărțită între caniculă, răcoare, ploi torențiale și atmosferă plăcută
Vremea azi, 12 iunie 2024. Țara este împărțită între caniculă, răcoare, ploi torențiale și atmosferă plăcută

Astăzi apar mai multe reprize cu ploi zgomotoase, la munte, în vest, centru și local în celelalte zone. Ploile pot să lase în urmă cantități de apă de peste 30...40 l/mp.

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.  

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.