Vremea azi, 30 iunie. În regiunile de câmpie și de podiș persistă canicula, iar în unele zone va ploua

×
Codul embed a fost copiat

Joi avem temperaturi de peste 30 de grade în cea mai mare parte a ţării. În regiunile de câmpie şi de podiş persistă canicula, iar în vest şi în nord-vest se anunţă încă o zi de foc, cu 38 de grade la umbră.

După-amiaza, în unele zone o să plouă torenţial.

În Dobrogea și Bărăgan, amiază ne aduce soare arzător, caniculă şi atmosferă sufocantă în Bărăgan, pe unde temperaturile urcă până la 35 de grade. Ceva mai bine va fi pe litoral, pe unde se vor înregistra 28-30 de grade. Spre seară, în nordul Dobrogei o să apară averse zgomotoase.

Căldură greu de suportat găsim şi în Moldova sudică şi în nordul Munteniei. După prânz se ating 36-37 de grade la umbră şi aerul devine greu de respirat. Mai târziu se înnorează şi o să vină câteva reprize de ploi torenţiale, însoţite de descărcări electrice.

În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina, soarele încălzeşte rapid atmosfera şi până la amiază, temperaturile depăşesc pragul caniculei. Vor fi până la 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. În a doua parte a zilei norii se înmulţesc şi aduc averse abundente, cu tunete, fulgere, grindina şi vijelii.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş, avem încă o zi fierbinte. La amiază aerul devine aproape irespirabil, iar în zona Maramureşului se vor înregistra 37-38 de grade.

În ţinuturile vestice soarele dogoreşte toată ziua şi temperaturile ajung la valori extreme, de 37-38 de grade la umbră. După prânz stresul termic va fi foarte ridicat, iar căldura devine sufocantă.

În Transilvania va fi tot o zi de foc, în special în vestul provinciei, pe unde avem caniculă şi temperaturi de până la 37 de grade. Foarte cald va fi şi pe partea estică, în depresiuni, pe unde se vor înregistra 33 de grade. După-amiază, pe la munte se adună norii de ploaie şi o să vină câteva averse rapide şi zgomotoase.

În Oltenia: soare arzător, caniculă şi atmosferă sufocantă. La amiază se ating 35-36 de grade.

Cam la fel va fi vremea şi în sudul ţării: atmosfera însorită toată ziua, caniculă şi zăpuşeală la orele amiezii şi temperaturi de până la 35 de grade în Lunca Dunării.

Bucureşti

În Bucureşti avem cer mai mult senin în prima parte a zilei şi atmosfera se încălzeşte rapid. Amiaza se anunţă caniculară, cu 36 de grade la umbră; creşte disconfortul termic şi aerul devine aproape irespirabil. La noapte vor fi 21 de grade în centrul oraşului şi 18 grade la periferie.

Munte

La munte vremea continuă să se încălzească în masivele sudice şi vestice. Avem soare până după-amiază, când norii se înmulţesc şi, îndeosebi în Meridionali şi în Orientali, apar averse însoţite de fenomene electrice, grindină şi vijelii.

Mare

La mare găsim atmosferă însorită şi călduroasă: vor fi până la 31 de grade pe plajă şi vom resimţi disconfortul termic accentuat. În a doua parte a zilei, în zona Deltei se înnorează şi s-ar putea să plouă zgomotos.

Prognoza meteo pentru următoarele zile

În Bucureşti, vineri, temperatura pierde un grad, dar tot va fi caniculă şi indicele temperatură-umezeală va depăşi pragul cirtic de 80 de unităţi. După-amiază se adună norii şi s-ar putea să plouă zgomotos.

Sâmbătă scăpăm de caniculă, dar va fi în continuare foarte cald: maxima ajunge la 34 de grade, iar disconfortul termic se menţine ridicat. Spre seară se înnorează, creşte instabilitatea şi e posibil să apară câteva averse.

Cam la fel va fi şi duminica: soare în prima parte a zilei, 34 de grade în termometre şi un stres termic accentuat. După prânz vor fi ceva înnorări şi cresc şansele de ploaie.

La munte, vineri, o să fie destul de cald, însă după prânz creşte instabilitatea şi o să plouă torenţial, cu tunete, fulgere şi rafale puternice de vânt.

Sâmbătă rămânem cu vremea caldă, dar destul de instabilă. Ziua începe cu soare, dar în a doua parte a zilei apar alte averse abundente şi zgomotoase.

Instabilitatea persistă şi duminică, când, tot după-amiază, sunt anunţate ploi însoţite de descărcări electrice, grindină şi vijelii.

La mare, vineri, avem încă o zi cu soare generos. Temperaturile mai scad puţin, dar stresul termic se menţine ridicat. Vor fi 29 de grade pe plajă şi 24 de grade în apă.

Vreme caldă avem şi sâmbătă: atmosfera însorită toată ziua, până la 29 de grade prin staţiuni şi un disconfort termic accentuat.

Nici duminică nu scăpăm de stresul termic. Se anunţă o zi cu mult soare, câţiva nori de vreme bună şi temperaturi de 29 de grade în staţiuni şi 25 de grade în apă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Vremea azi, 2 iunie. Zonele din România în care temperaturi ajung la 33 de grade Celsius
Vremea azi, 2 iunie. Zonele din România în care temperaturi ajung la 33 de grade Celsius

Vremea rămâne caldă. Temperaturile trec de 30 de grade în sudul și în estul României și ajung pe la 34 de grade în Muntenia.  

Vremea azi, 1 iunie. Vara începe cu o zi cu soare și temperaturi ridicate
Vremea azi, 1 iunie. Vara începe cu o zi cu soare și temperaturi ridicate

Prima zi de iunie ne aduce vreme caldă, chiar foarte caldă în sudul și în estul Românei.

Temperaturi peste cele obişnuite în luna iunie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Temperaturi peste cele obişnuite în luna iunie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Temperaturile se vor situa peste valorile obişnuite, pe tot parcursul lunii iunie, anunţă vineri, meteorologii, care au făcut publică prognoza pentru următoarele patru săptămâni.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.