Vreme rece la sfârșit de an. Ce temperaturi vor fi în primele zile ale lui 2020

×
Codul embed a fost copiat

Luni se îndreaptă vremea, însă dimineaţă mai pot să vină câţiva fulgi de zăpadă în Moldova şi în Lunca Dunării, şi 2-3 stropi de ploaie pe litoral.

Maximele pleacă de la minus 3 grade în depresiuni şi ajung pe la 6 grade în zona Olteniei.

Cum va fi vremea în fiecare regiune

 

În Dobrogea şi Bărăgan, avem o zi cam mohorâtă şi rece, cu vânt intens şi câţiva stropi de ploaie la malul mării. Maximele se opresc pe la 4 grade, iar la noapte cerul se degajează şi temperatura coboară până la minus 5 grade.

În Moldova sudică şi în nordul Munteniei va fi cam înnorat şi s-ar putea să fulguiască în prima parte a zilei. Apoi, norii se risipesc, dar la noapte vine frigul şi minimele ajung pe la minus 7 grade.

Citește și
Prognoza meteo pentru începutul anului 2020
Când scăpăm de aerul polar. Prognoza meteo pentru începutul anului 2020
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

În nordul Moldovei şi în Bucovina rămânem cu vremea rece şi mai sunt ceva condiţii de fulguiala acum dimineaţa. La noapte, pe aici o să cadă lapoviţa şi se va depune polei.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş găsim vreme frumoasă, puţini nori şi temperaturi comparabile cu cele înregistrate duminică.

Şi în ţinuturile vestice ne-aşteaptă o zi însorită, dar rece, cu cel mult 1-2 grade la orele prânzului. La noapte se răceşte destul de tare; spre dimineaţă se vor atinge minus 7 grade şi o să apară ceața cu depunere de chiciură.

Vremea frumoasă cuprinde astăzi şi zona Transilvaniei. Ninsorile nu mai apar nici pe la munte; doar vântul mai are unele porniri la altitudini mari. Peste noapte, în depresiuni se instalează gerul, iar la Miercurea Ciuc vor fi minus 13 grade.

Vreme bună găsim şi în zona Olteniei. Norii apar sporadic şi temperaturile ajung pe la 6 grade în vestul şi nordul provinciei.

Şi în ţinuturile sudice va fi destul de bine, deşi dimineaţa mai apar ceva condiţii de fulguiala în Lunca Dunării.

În Bucureşti, norii persistă la începutul zilei, apoi se arată soarele, vântul devine activ şi maximă ajunge pe la 4 grade. La noapte se înseninează şi temperatura coboară până la minus 5 grade în centru, dar la marginea oraşului va fi şi mai frig.

Şi la munte se îndreaptă vremea. Apare trecător şi soarele şi temperaturile cresc uşor faţă de ieri. Se mai domoleşte şi vântul, însă în Munţii Făgăraş şi în Masivul Bucegi se menţine riscul de avalanşă.

Prognoza meteo pentru urmatoarele 3 zile

 

Ultima zi din an, ne-aduce vreme frumoasă şi în uşoara încălzire. Dimineaţa, în vestul ţării o să avem ceaţa şi chiciură, iar prin Bucovina apare lapoviţa şi se depune polei.

Vreme destul de bună avem şi miercuri, pe 1 Ianuarie. Apar mai mulţi nori, însă doar pe la munte e posibil să fulguiască, iar în ţinuturile estice vor fi condiţii de lapoviţă şi ninsoare. Vântul se intensifică în zonele montane, în est şi sud-est.

Joi se face mai frig. Maximele se opresc pe la 4 grade şi o să avem atmosfera schimbătoare şi un vânt activ. În noaptea următoare s-ar putea să vină câţiva fulgi în extremitatea estică a ţării.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Ninsori și temperaturi scăzute în toată țara. Cum va fi vremea de Revelion
Ninsori și temperaturi scăzute în toată țara. Cum va fi vremea de Revelion

Duminică se face mai frig şi o să ningă viscolit în zonele montane, în Moldova şi trecător în estul şi nord-estul Munteniei. Prin sud-estul ţării va fi lapoviţă, iar în vest apare puţin şi soarele.

Când scăpăm de aerul polar. Prognoza meteo pentru începutul anului 2020
Când scăpăm de aerul polar. Prognoza meteo pentru începutul anului 2020

Meteorologii de la Severe Weather Europe anunță o vreme cu temperaturi peste media normalului acestei perioade și fără ninsori însemnate, în Europa, în primele zile ale anului 2020.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.