Băile Sărate de la Ocna Mureș vor primi din nou turiști, după doi ani de restaurare

×
Codul embed a fost copiat

La toamnă după o investiție de peste șase milioane de euro și mai bine de doi ani de lucrări de restaurare Băile Sărate de la Ocna Mureș vor primi din nou turiști.

Complexul din Alba se întinde pe mai bine de șase mii de metri pătrați, are mai multe bazine, dar și săli de tratament și cabinete pentru recuperare.

În vremuri demult apuse, staţiunea de pe malul Mureşului atrăgea mii de turişti din toată țara. Acum, la doi ani de când au început lucrările de renovare, complexul îşi recapătă din strălucire.

Mihai Moldovan – manager de proiect: "De finalizat în principiu avem arhitectură, partea de arhitectură, finisajele faianţă, gresie, tavane. Noi zicem că până la sfârşitul lui septembrie putem să-l finalizăm fără probleme".

Apa sărată va fi captată de la peste 1500 de metri, din adâncul pământului, pentru a alimenta bazinele.

Citește și
Vlad Voiculescu
Voiculescu, despre pandemia de Covid-19: ”Indicatorii sunt calculați greșit, pentru că au fost mermeliți”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Silviu Vinţeler – primar Ocna Mureş: "Tot felul de proceduri, de la împachetări cu nămol, bai galvanice, masaje, saună umedă şi saună uscată. Acest complex a fost gândit pentru 400 de persoane de persoane pe timp de iarnă şi 700 de persoane pe timp de vară".

Locul a ajuns să fie cunoscut şi de oameni de peste hotare, care aşteaptă cu nerăbdare să vină la noi pentru tratamente.

Silviu Vinţeler – primar Ocna Mureş: "Ne sună oameni din Germania, ne sună oameni din ţară când terminaţi Băile. Vom folosi saramura, care are o puritate de 96%. Valoarea investiţiei este 6,4 milioane de euro".

Localnicii sunt încrezători că proiectul va aduce multe beneficii.

Localnic: "Înseamnă locuri de muncă şi un aflux de turişti că se va deschide din nou turismul."

Localnică: "Într-adevăr un lucru foarte bun pentru acest oraş."

Localnic: "Sperăm să putem să mergem şi noi să facem o baie ca pe vremuri când eram copii".

Autorităţile vor să amenajeze în apropierea complexului un muzeu al sării, unic în Europa.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Doi dintre pacienţii cu coronavirus transportaţi de la Bucureşti la Iaşi au murit
Doi dintre pacienţii cu coronavirus transportaţi de la Bucureşti la Iaşi au murit

Deşi numărul pacienţilor în stare gravă a scăzut duminică sub 1.500, spitalele din ţară se confruntă în continuare cu lipsa locurilor la ATI. Până acum, spitalele au apelat la soluţii de avarie, transferându-şi din pacienţi la alte unităţi spitaliceşti.

Voiculescu, despre pandemia de Covid-19: ”Indicatorii sunt calculați greșit, pentru că au fost mermeliți”
Voiculescu, despre pandemia de Covid-19: ”Indicatorii sunt calculați greșit, pentru că au fost mermeliți”

Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, afirmă că, de multe ori, datele în baza cărora s-au luat unele decizii privind măsurile anti Covid-19 au fost greșite.

Pandemia ia amploare în India: peste 260.000 de cazuri zilnice. Spitalele sunt copleșite
Pandemia ia amploare în India: peste 260.000 de cazuri zilnice. Spitalele sunt copleșite

India a înregistrat un număr record de infectări cu coronavirus în ultimele 24 de ore, în contextul unui deficit de sisteme de ventilaţie şi de paturi în spitale în unele din oraşele lovite cel mai puternic de pandemie, potrivit Reuters.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.