Simona Halep s-a retras de la turneul de la Sydney. Motivul, explicat de unul dintre antrenori

Simona Halep s-a retras de la Miami: „Accidentarea nu mă lasă să joc așa cum aș fi dorit”

Simona Halep, locul 20 WTA, calificată în finală la Melbourne Summer Set 1, s-a retras de la turneul de la Sydney, programat în perioada 10-15 ianuarie.

 

”Nu cred că e o măsură de precauţie. Principalul obiectiv al acestor turnee dinainte de Australian Open este să aduni meciuri. A jucat cinci meciuri acum. Simona nu a jucat des în săptămâna dinainte de Grand Slam. Pe undeva, este o decizie înţeleaptă, se va antrena în continuare aici, la Melbourne”, a declarat la Digi Sport Daniel Dobre, unul dintre antrenorii sportivei, potrivit News.ro.

Pe tabloul principal la Sydney se află o româncă, Jaqueline Cristian, care va juca în primul tur cu sportiva australiană Priscilla Hon, beneficiară de wildcard.

Simona Halep va juca, duminică dimineaţă, de la ora 08.00, în finală la Melbourne Summer Set 1, în compania rusoaicei Veronika Kudermetova, locul 31 WTA.

Citește și
Simona Halep, derapaj după meciul cu Golubic de la Melbourne. Și-a cerut imediat scuze
Simona Halep, derapaj după meciul cu Golubic de la Melbourne. Și-a cerut imediat scuze
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Simona Halep a câştigat turneul Melbourne Summer Set 1: „Hai să continuăm să câștigăm”
Simona Halep a câştigat turneul Melbourne Summer Set 1: „Hai să continuăm să câștigăm”

Simona Halep a câştigat turneul Melbourne Summer Set 1 (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.477 de dolari americani, duminică, după ce a învins-o pe rusoaica Veronika Kudermetova, cu 6-2, 6-3.

Simona Halep, derapaj după meciul cu Golubic de la Melbourne. Și-a cerut imediat scuze
Simona Halep, derapaj după meciul cu Golubic de la Melbourne. Și-a cerut imediat scuze

Simona Halep, 30 de ani, locul 20 WTA, a declarat, vineri, după ce a trecut de Viktorija Golubic, 29 de ani, locul 43 WTA, într-un meci dramatic, că serviciul ei a fost de rahat, apoi le-a cerut scuze spectatorilor pentru cuvântul folosit.

Simona Halep s-a calificat în semifinalele de la Melbourne. Românca a fost la un pas de eșec
Simona Halep s-a calificat în semifinalele de la Melbourne. Românca a fost la un pas de eșec

Simona Halep, locul 20 WTA şi cap de serie numărul 2, s-a calificat în semifinalele turneului Melbourne Summer Set, potrivit News.ro.

Simona Halep a învins-o pe Gabriela Ruse în optimile de finală de la Melbourne Summer Set 1
Simona Halep a învins-o pe Gabriela Ruse în optimile de finală de la Melbourne Summer Set 1

Simona Halep, 30 de ani, locul 20 WTA, a învins-o, joi, pe Gabriela Ruse, 24 de ani, locul 87 WTA, scor 6-2, 6-1, în optimile de finală ale turneului Melbourne Summer Set 1, dotat cu premii totale de 239.477 de dolari americani.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.